Sala „Olimpia”, miercuri, ora 18.00: CSM Ploieşti – CSM Focşani
Cu o înfrângere şi o victorie în primele două etape din play-out, handbaliştii de la CSM Ploieşti sunt în faţa unui meci extrem de important în Liga Naţională, mâine seară, începând cu ora 18.00, urmând să primească vizita formaţiei CSM Focşani. La cum se prezintă acum situaţia, chiar dacă şi HC Vaslui ar putea fi implicată în ecuaţie, acesta este duelul care decide echipa ce va merge la barajul de supravieţuire, în detrimentul celei care va retrograda direct, şi orice punct contează în dubla confruntare dintre cele două formaţii. Elevii lui Dragoş Dobrescu au un punct avans în acest moment, dar calculele nu sunt simple, în condiţiile în care adversarii de mâine au câştigat partida cu HC Vaslui, de duminică, menţinându-se la o singură lungime în spatele băieţilor noştri.
„Trebuie să câştigăm acest meci, pentru a nu ne complica şi mai mult situaţia. Avem încredere că băieţii înţeleg importanţa acestei partide şi vor fi concentraţi la ora jocului pentru a ne impune şi a ne distanţa puţin de adversarii noştri de mâine. Totodată, fac un apel şi la suporteri să vină şi să ne susţină, pentru că echipa are nevoie de sprijinul lor într-un meci atât de important”, spune coordonatorul secţiei de handbal masculin a clubului, Ion Nicolae.
Din lotul formaţiei noastre va lipsi în continuare Răzvan Farcaş, aflat în recuperare după operaţia suferită la glezna piciorului drept, în timp ce utilizarea lui Claudiu Dediu este incertă, în urma întinderii suferite în prima repriză a partidei de duminică, de la Baia Mare.
Întâlnirea programată mâine seară în Sala Sporturilor Olimpia va fi arbitrată de Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (ambii din Buzău) şi îl va avea ca observator pe Horaţiu Belu (Bucureşti).
Play-out – Etapa a III-a
CSM Ploieşti – CSM Focşani
HC Vaslui – Energia Tg. Jiu
Minaur Baia Mare – Danubius Galaţi.
Clasament play-out
1. Energia Târgu Jiu – 27 puncte
2. Minaur Baia Mare – 25 puncte
3. Handbal Club Vaslui – 19 puncte
4. CSM Ploieşti – 17 puncte
5. CSM Focşani – 16 puncte
6. Danubius Galaţi – 1 punct
Etapa a IV-a (sâmbătă, 23 aprilie): Energia Tg. Jiu – CSM Ploieşti (ora 17.00), Danubius Galaţi – CSM Focşani, Minaur Baia Mare – HC Vaslui.
Leave a Reply