Handbaliştii de la CSM Ploieşti au încheiat, astăzi, sezonul regulat al Ligii Naţionale cu un meci extrem de dificil, în compania liderului clasamentului, Dinamo Bucureşti, iar deznodământul a fost cel scontat: 29-37 (14-20). Oaspeţii, care aveau nevoie de o remiză pentru a fi siguri că vor avea avantajul terenului propriu în play-off indiferent de adversar, au forţat atât cât a fost nevoie pentru a se impune fără emoţii, doar în primele 20 de minute tabela stând sub semnul echilibrului.
CSM-ul a început bine, cu trei goluri consecutive ale lui Tărîţă şi unul pe contraatac al lui Dediu, iar, la 4-2 (7), Eliodor Voica deja începuse să caute soluţii pe bancă. Le-a găsit, pentru că are un lot valoros şi echilibrat, iar tabela s-a răsturnat rapid: 5-8, după un parţial de 1-6. A fost 6-9, dar Dragoş Dobrescu a cerut time-out şi ploieştenii au venit la 8-9 (17). A fost momentul în care oaspeţii au început să arate că se pot desprinde imediat ce apasă pedala de acceleraţie, cinci goluri consecutive oferindu-le un avans liniştitor: 8-14 (21). Diferenţă care s-a menţinut până la pauză, bucuria spectatorilor fiind că au putut vedea goluri multe: 14-20, după 30 de minute de joc.
Cum destinaţia punctelor era stabilită, în partea secundă au apărut pe teren şi jucătorii de linia a doua din ambele tabere, demers de care Hoinaru sau Hodorogea au profitat din plin, la fel ca la Reşiţa. CSM-ul a venit în câteva rânduri la doar patru goluri (17-21, 23-27, de la 19-27), dar victoria oaspeţilor nu a putut fi pusă în pericol în vreun moment. Dinamo s-a impus cu 37-29 şi rămâne favorită la titlul de campioană, iar elevii lui Dragoş Dobrescu se pregătesc pentru play-out, pe care îl vor aborda având 14 puncte în cont. Sâmbătă, se va stabili şi ocupanta poziţiei a 9-a a clasamentului şi, implicit, ierarhia din play-out şi programul celor zece etape (se joacă tur-retur, fiecare cu fiecare), prima rundă fiind programată pe 20 aprilie.
CSM Ploieşti – Dinamo Bucureşti 29-37 (14-20)
Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 300.
CSM Ploieşti: Antonaru – Tărîţă (4 goluri), Dediu (1), Zamfir (2), Capotă (4), Al. Farcaş (3), Turcu. Au mai jucat: Szopka, D. Rotaru – Hodorogea (8, 5 din „7 metri”), Stăncioiu (2), Hoinaru (5), B. Năstase. Antrenor: Dragoş Dobrescu.
Dinamo: Irimuş – Asoltanei (4 goluri), Ragot (2), Şandru (6), Mocanu, Vrankovic (4), Zulfic (6, 3 din „7 metri”). Au mai evoluat: Grigoraş, Makaria – Savenco (1), Diaw (4), Mousavi (2), Băluţ (4), Câmpan (4), Răpciugă. Antrenor: Eliodor Voica.
Arbitri: Dorel Gurbina şi Emilian Stanciu (ambii din Caraş Severin).
Observator FRH: Rudolf Pankler (Cluj).
Statisticile partidei
Aruncări de la „7 metri”: 7/2 ratate (Al. Farcaş, Tărîţă) – 5/2 ratate (Zulfic, Cîmpan).
Eliminări „2 minute”: 5 (Zamfir, Hodorogea – 2, Capotă, B. Năstase) – 5 (Mousavi – 2, Şandru, Irimuş, Cîmpan).
Eliminare definitivă: Mousavi (59).
Leave a Reply