Echipa masculină „sub 13 ani” de la CSM Ploieşti nu a repurtat nicio victorie, în weekend, la Bucureşti, în cadrul celui de-al treilea turneu de sală din cadrul fazei semifinale, găzduit de către Sala Agronomia. Formaţia antrenată de Cornel Alecu a cedat în faţa celor de la ACS 4 Sports Bucureşti, scor 38-52, CSS 4 Bucureşti, scor 53-55, U Mobitelco 1 Cluj, scor 26-66, şi, respectiv, Dan Dacian 1 Bucureşti, scor 27-82, şi a ajuns la un bilanţ general de trei victorii şi opt înfrângeri.
Ca şi ieşiţi din cursa pentru locul 4, care oferă posibilitatea unui baraj pentru accederea la faza finală a Campionatului Naţional, juniorii „U13” ai clubului nostru vor disputa, peste o lună, ultimele trei partide din „semifinale”, cu Laguna Bucureşti, Dinamo CSS 6 Bucureşti şi Lucky Dragons Tg. Mureş.
Înfrângere la „U16”
Nici echipa „sub 16 ani” a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti nu a avut mai mult noroc, la finalul săptămânii. Ieri, formaţia antrenată de Titi Mircea a cedat, în deplasare, scor 60-65, cu LPS Tg. Mureş, într-o partidă contând pentru etapa a VI-a, prima a returului, în faza de recalificare. Teodor Mistodinis şi Alexandru Răducanu au totalizat 30 de puncte în dreptul echipei ploieştene, care, etapa viitoare, va juca, duminică, 27 martie, în Sala Sporturilor Olimpia, împotriva celor de la U Mobitelco 2 Cluj. În acest moment, CSM Ploieşti „U16” are un bilanţ de două victorii şi patru înfrângeri.
Leave a Reply