Labirintul către promovare trece și prin Maramureș

BCM Olimpic Baia Mare – CSM Ploiești, duminică, ora 17:00

 

În tentativa de a repune Ploieștiul pe harta Ligii Naționale, la finalul acestui sezon, baschetbaliștii Clubului Sportiv Municipal sunt pregătiți să ia parte și la ore de … geografie, în următoarea săptămână. Meciurile din deplasare cu Olimpic Baia Mare și Politehnica Iași, principalele urmăritoare în clasament, îi vor solicita nu doar din punct de vedere fizic pe băieții lui Eugen Ilie, ci și mental, cei aproape 1.700 de kilometri pe care îi vor parcurge, cu autocarul, urmând să le ofere toate atributele unei adevărate curse de rezistență.

Primul episod extern, din finalul turului, în faza semifinală a Ligii I se va consuma, duminică, la Baia Mare, împotriva unei formații ambițioase, care nu a avut nevoie de prea multe „focuri de armă” pentru a demonstra de ce este în stare. Elevii lui Sebastian Man și Dan Donca, în al căror vestiar se vorbește și lima engleză – „de vină” pentru această situație fiind americanii Allan Thomas și Mohamoud Abdul-Awwel, au învins Timba Timișoara în urmă cu două etape, scor 81-77, iar media punctelor marcate în faza semifinală, de aproxmativ 76 pe întâlnire, ar trebui să pună în gardă orice adversar. Dacă la aceste considerente mai adăugăm și faptul că jucătorii de peste Ocean mai sus amintiți colaboreaza, aproape la fiecare partidă, pentru 40 de puncte, iar că formația din Baia Mare își desfășoară meciurile de pe teren propriu într-o cochetă, dar micuță sală de sport, unde libertatea de mișcare a jucătorilor este, la propriu, îngrădită, atunci devine clar pentru toată lumea că vizita în Maramureș a lui Dumitrescu și compania nu este nici pe departe una la îndemână.

„Olimpic Baia Mare este o echipă care stă foarte bine în teren, cu un tânăr jucător, Lucas Tohătan, de mare perspectivă, care evoluează constant peste 30 de minute pe meci și pe care eu l-am antrenat la naționalele de juniori. Gazdele dispun și de doi americani, ce aduc un plus pe faza ofensivă, dar noi trebuie să jucăm baschetul pe care îl știm, să limităm posibilitățile adversarului și să menținem un ritm ridicat pe toată durata partidei. Avem calitatea și forța necesare pentru a reuși acest lucru”, a declarat antrenorul Eugen Ilie.

Ploieștenii vor ajunge sâmbătă seară la Baia Mare și vor susține un singur antrenament în sala de sport a Colegiului Economic „Nicolae Titulescu”, în chiar dimineața partidei.

 

Cătălin Ștefănescu preia rolul de antrenor secund

 

Colaboratorul lui Eugen Ilie de la naționala „sub 18 ani” a României, Cătălin Ștefănescu (27 ani), va ocupa rolul de antrenor secund și la echipa masculină de seniori a clubului nostru. Doctorand al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, Cătălin Ștefănescu a început să antreneze în 2012, la grupele de copii și juniori ale clubului Phoenix Galați, iar în sezonul 2014-2015 a ocupat rolul de „secund” la echipa de senioare, din Liga Națională. După ce a participat, în ultimii ani, la mai multe stagii de perfecționare în Grecia și Serbia, Ștefănescu a ajuns, la începutul acestui sezon, în curtea celor de la CS Cuza Sport Brăila, unde a lucrat atât la nivel juvenil, cât și la Liga I, ca antrenor secund.

Noul colaborator al lui Eugen Ilie a sosit la Ploiești în urmă cu o lună, fiind prezent la majoritatea antrenamentelor din Sala „Olimpia”, dar nu a putut fi anunțat oficial până în acest moment, din cauză că nu-și încheiase socotelile cu clubul brăilean. În paralel cu activitatea depusă la „seniori”, Cătălin Ștefănescu va fi și antrenor principal la echipa „U18”, acolo unde va evolua și Tudor Gîrbea, unul dintre componenții de bază ai primei formații. Gruparea „sub 18 ani” a CSM Ploiești va susține primul joc, în noua formulă, luni, de la ora 10:00, în Sala Sporturilor Olimpia, împotriva celor de la CSS Viitorul Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published.