CSM Ploieşti – Gaz Metan 2 Mediaş, sâmbătă, ora 18:00
Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti vor disputa, sâmbătă seară, ultimul joc din faza preliminară a Ligii I. Calificaţi deja în „semifinale”, Vlad Dumitrescu şi compania vor să le adreseze fanilor, printr-o victorie categorică, invitaţia oficială pentru turul următor al întrecerii, meciul cu Gaz Metan 2 Mediaş anunţându-se din start drept unul bogat în ingrediente baschetbalistice de calitate.
În grupa a 2-a, ecuaţia calificării în fazele avansate a fost rezolvată înaintea ultimei etape, asta după ce BC Miercurea Ciuc, principala contracandidată a formaţiei noastre la ocuparea poziţie secunde, a suferit a cincea înfrângere a sezonului, scor 79-88, în deplasare, cu Rapid. În aceste condiţii, Ştiinţa Bucureşti (13-0) şi CSM Ploieşti (10-3) vor merge împreună în faza semifinală, acolo unde au mai obţinut deja calificarea Politehnica Iaşi, Timba Timişoara şi Olimpic Baia Mare. Pentru ultimul loc disponibil se vor bate, în prima grupă preliminară, CS Cuza Sport Brăila şi Agronomia Bucureşti, jocul decisiv urmând să fie găzduit de gruparea de la malul Dunării.
În ceea ce priveşte meciul din „Olimpia”, antrenorul Ionuţ Ivan şi colaboratorii săi, Cornel Alecu şi Titi Mircea, au întreg lotul la dispoziţie, fiind de aşteptat ca şi cei mai tineri componenţi ai echipei să bifeze minute bune împotriva ardelenilor, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, în jocul tur, câştigat cu un categoric 104-37.
Liga I, Grupa a 2-a:
1. Ştiinţa Bucureşti (13-0) – 26 puncte
2. CSM Ploieşti (10-3) – 23 puncte
3. BC Miercurea Ciuc (8-5) – 21 puncte
4. Rapid Bucureşti (8-5) – 21 puncte
5. CSU 2 Sibiu (4-9) – 17 puncte
6. Energia 2 Tg. Jiu (4-9) – 17 puncte
7. Gaz Metan 2 Mediaş (3-10) – 16 puncte
8. SCM U 2 Craiova (2-11) – 15 puncte
Programul ultimei etape: Energia 2 Tg. Jiu – BC Miercurea Ciuc, CSU 2 Sibiu – Rapid Bucureşti, Ştiinţa Bucureşti – SCM U 2 Craiova, CSM Ploieşti – Gaz Metan 2 Mediaş.
Leave a Reply