La fel ca şi în weekend-ul anterior, echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au înregistrat victorii pe linie la finalul săptămânii care a trecut: două în Sala „Olimpia” şi două pe terenuri străine.
Junioarele I, pregătite de Daniel Gheorghe, au avut o misiune facilă, ieri, după prânz, în Sala Sporturilor Olimpia, în condiţiile în care au întâlnit ultima clasată din Seria B, LPS Iolanda Balas Soter Buzău. Fetele noastre s-au impus clar, cu 39-14 (15-5), la capătul unei partide în care au fost rulate toate cele 15 jucătoare trecute în raportul de joc. Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: I. Paraschiv, G. Radu – I. Bodo (8 goluri), A. Şerban (5), A. Dumitrache (5), R. Florea (4), B. Marin (4), A. State (3), R. Cristea (2), L. Ivanciu (2), A. Fulgeanu (2), O. Toader (2), M. Năstase (1), A. Gros (1) şi I. Mihaiu.
Cu un bilanţ de 8 victorii şi o înfrângere, CSM Ploieşti se menţine pe prima poziţie a Seriei B şi va juca, în runda următoare, pe 14 februarie, la ocupanta locului al 3-lea, CSH Art Galaţi.
Junioarele II au evoluat sâmbătă, de la ora 11.00, în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea, şi au reuşit să se impună cu 22-19 (8-9) în faţa echipei de pe locul al III-lea din Seria D, Chimia. Elevele lui Daniel Gheorghe se află pe locul al II-lea al clasamentului, cu 5 victorii, o remiză şi un eşec, iar sâmbătă vor juca în Sala „Olimpia” în compania formaţiei de pe locul al IV-lea, CS Dacia Mioveni 2012, care a produs o mică surpriză vineri, remizând cu prima clasată, Gr. Şc. Energetic Rm. Vâlcea, scor 17-17.
Şi junioarele III, antrenate de Robert Comendant, au câştigat în deplasare, ele reuşind să se impună, ieri, la CS HM Buzău, cu scorul de 31-27 (17-15). Cu 9 victorii şi două înfrângeri, CSM Ploieşti ocupă locul al II-lea al Seriei B, iar în această săptămână are programate două partide: joi, în Sala „Olimpia”, cu ocupanta locului al III-lea, CSS Dinamo Braşov, şi duminică, din nou la Buzău, cu formaţia de pe locul al VII-lea, LPS Iolanda Balas Soter.
În weekend, s-a reluat şi campionatul juniorilor III, iar băieţii pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan au debutat cu o victorie în 2016: 27-20 (17-7), pe teren propriu, cu CS Olimpic Mizil. CSM Ploieşti ocupă locul al III-lea al Seriei C, iar joi, în etapa a XII-a, vor juca în deplasare, cu CS Dinamo Braşov.
Leave a Reply