Ionuţ Ivan (30 ani) este, începând de astăzi, în mod oficial, noul antrenor principal al echipei de baschet seniori a CSM Ploieşti.
Absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, Ionuţ Ivan s-a afirmat la grupele de juniori ale CSS Ploieşti şi, mai apoi, în cadrul Academiei de Baschet CSU Asesoft, unde i-a antrenat pe Ştefan Neagu, Adrian Movileanu sau Andrei Ene.
În sezonul 2012-2013, a ocupat, alături de Sorin Hartman, rolul de secund în mandatul regretatului Vladimir Arnautovic, pentru ca, mai apoi, să rămână un apropiat al primei echipe şi să se dedice dezvoltării sectorului juvenil. Ionuţ Ivan îi avea drept colaboratori pe Cornel Alecu şi Constantin Mircea, atât la echipa de Liga I, cât şi la U18. Cei doi secunzi ai noului tehnician de la echipa de seniori îşi vor păstra în continuare funcţiile la U13 (Cornel Alecu) şi, respectiv, U16 (Constantin Mircea).
Leave a Reply