Echipa feminină de baschet sub 16 ani de la CSM Ploieşti îşi continuă parcursul fără greşeală în Campionatul Naţional. Miercuri seară, fetele Loredanei Munteanu au înregistrat a patra victorie consecutivă a sezonului, scor 71-52, cu CSŞ Sibiu, într-o partidă desfăşurată în sala de sport a Şcolii „Nicolae Iorga”. Meciul în sine nu le-a pus mari probleme jucătoarelor de la CSS-CSM Ploieşti, care s-au distanţat încă din prima repriză pentru a conserva, ulterior, avantajul de pe tabelă.
„Şi la acest joc am rulat întreg lotul, fiecare având şansa de a prinde minute în teren şi de a-şi ajuta echipa să obţină un nou succes. N-aş putea să evidenţiez o singură jucătoare, întrucât forţa grupului şi-a spus cuvântul şi de această dată”, a declarat antrenoarea Loredana Munteanu.
Pe primul loc în grupa a 3-a, cu punctaj maxim după disputarea primelor patru etape, echipa feminină sub 16 ani a clubului nostru va avea zi de pauză la finalul săptămânii viitoare, urmând să evolueze din nou pe teren propriu, pe 15 noiembrie, în compania celor de la CSS Mediaş. Colegele mai mari, de la „Under 18”, pregătite de Corina Savu, vor juca următoarea partidă, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 13:00, cu LPS Galaţi, confruntare ce se va desfăşura în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Profesor Nicolae Simache”.
Leave a Reply