Recital baschetbalistic, în weekend, la Sala Sporturilor „Olimpia”

Echipa masculină de seniori a secţiei de baschet de la CSM Ploieşti, dar şi două dintre formaţiile de juniori ale clubului nostru vor juca, la finalul săptămânii, pe parchetul Sălii Sporturilor „Olimpia”.

 

Sâmbătă, de la ora 18:00, formaţia „Under 18”, antrenată de Cornel Alecu, va primi vizita celor de la Energia Tg. Jiu, într-un joc contând pentru etapa a V-a a Campionatului Naţional. Conform calendarului competiţional, partida ar fi trebuit să se desfăşoare la Tg. Jiu, dar cele două cluburi au ajuns la o înţelegere pentru ca meciul să aibă loc în „Olimpia”, având în vedere faptul că aproape toţi juniorii Energiei vor evolua şi la nivelul Ligii I, împotriva CSM-ului.

„Echipa satelit a celor de la Energia Tg. Jiu este compusă aproape în totalitate din jucători de la formaţia sub 18 ani, astfel încât am gândit acest plan pentru ca ambele jocuri să se desfăşoare la Ploieşti. Dacă la Liga I ne aşteaptă o confruntare care nu ar trebui să ne pună mari probleme, la U18 vom asista, cu siguranţă, la un meci ceva mai echilibrat. Sunt însă convins că plecăm cu prima şansă, deoarece jucăm pe teren propriu, iar băieţii vin după un test important, susţinut pe terenul Stelei, probabil formaţia care va triumfa la această categorie de vârstă. Obiectivul nostru îl reprezintă pătrunderea între primele 8 echipe, urmând ca în sezonul viitor să putem emite pretenţii mai mari”, a declarat antrenorul Cornel Alecu.

După meciul juniorilor sub 18 ani, programat sâmbătă, va veni rândul echipei de seniori să intre în scenă, dumincă, de la ora 11:00. Cu o linie de clasament formată din două victorii şi o singură înfrângere, ploieştenii iau în calcul doar varianta unui succes împotriva formaţiei secunde a prim-divizionarei Energia Tg. Jiu. „Am luat ce a fost bun din înfrângerea cu Ştiinţa şi sunt sigur că avem maturitatea de a remedia acele greşeli individuale făcute în capitală. Echipa va presta baschetul pe care îl cunoaşte, la ora jocului cu Energia”, a continuat Cornel Alecu.

În fine, weekend-ul baschetbalistic la Sala „Olimpia” va fi încheiat de meciul juniorilor sub 16 ani de la CSM Ploieşti, antrenaţi de Constantin Mircea, care vor evolua, imediat după încheierea meciului de Liga I, împotriva celor de la CSS Tg. Jiu. Jocul ar urma să înceapă în jurul orei 12:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published.