Elevele lui Neven Hrupec au pierdut şi cea de-a doua partidă susţinută la Roman în această dimineaţă, scor 33-26 (16-15), însă tehnicianul croat s-a declarat, per ansamblu, mulţumit de ce a arătat echipa sa la primele două jocuri ale verii. Faţă de întâlnirea de aseară, antrenorul CSM-ului a ales să o menajeze pe Ramona Farcău şi a început jocul cu formula Tatalovic – C. Preda (1 gol), Dmitrovic (6), Tivadar (3), Burtea-Shutska (5), N. Tudor (5), Chiricuţă (3), apelând, ulterior, şi la E. Şerban, A. Dumitru – I. Dinu (2), Ad. Vasilescu (1), Bozovic şi M. Gavrilă. „Ramona a jucat foarte bine în primul meci şi am decis ca astăzi să-i ofer mai multe minute Andreei Chiricuţă, care a evoluat, şi ea, bine. Am folosit-o din nou şi pe Maria Gavrilă, care mai are, însă, nevoie de câteva antrenamente pentru a se integra şi nu am apelat deloc la Izabela Mitrescu pentru că au fost meciuri prea tari pentru ea. Cu siguranţă, va avea, şi ea, şansa să joace în partidele amicale următoare”, a spus Neven Hrupec.
Făcând o analiză a celor două confruntări, tehnicianul a apreciat că „au fost primele două jocuri pentru noi în această vară, pe terenul uneia dintre echipele puternice ale Ligii Naţionale şi, chiar dacă le-am pierdut pe amândouă, sunt multe lucruri bune pe care le-am arătat. Spre exemplu, în al doilea meci, am jucat timp de 45 de minute de la egal la egal cu Romanul, până când Nicoleta Tudor a fost eliminată pentru o fază în care a reacţionat cum nu trebuia la agresivitatea excesivă a apărătoarelor adverse. Ea este un jucător important pentru noi în faza de apărare şi a contat foarte mult ieşirea ei. Gazdele s-au desprins la 3-4 goluri şi aşa s-a ajuns la diferenţa de la final. Am discutat cu Nicoleta şi am convenit că nu a fost bine ce a făcut şi că trebuie să fim pregătiţi şi pentru arbitraje de acest gen. Noi am avut cred că 16 minute de eliminări, în timp ce adversarele – doar două minte. Dar, trebuie să fim concentraţi doar pe jocul nostru, pe modul în care jucăm, pe modul în care ne respectăm planul tactic, iar rezultatele vor veni. Una peste alta, pentru momentul în care ne aflăm, eu sunt foarte mulţumit de ce am văzut în aceste prime două partide, iar după ce vom munci mai mult şi vom avea mai multe antrenamente tactice, cu siguranţă că ne vom îmbunătăţi jocul”.
Pentru fete urmează o săptămână de cantonament la Râmnicu Vâlcea, plecarea fiind programată luni. Pe perioada stagiului, CSM Ploieşti va susţine şi două meciuri de verificare în compania campioanei CSM Bucureşti, Neven Hrupec mărturisind că „prefer astfel de meciuri tari în amicale, pentru că, astfel, ne va fi mai uşor atunci când vom întâlni adversari de nivel inferior”. Confruntările cu echipa antrenată de Mette Klit sunt programate joi şi sâmbătă, în Sala „Traian”.
Leave a Reply