Noul antrenor al handbalistelor de la CSM Ploieşti, croatul Neven Hrupec, a făcut, astăzi, cunoştinţă cu bună parte din lotul pe care îl va conduce în sezonul 2015-2016 al Ligii Naţionale. În prezenţa directoarei Luminiţa Albu, el le-a fost prezentat jucătoarelor, după care a urmat un foarte scurt discurs al tehnicianului, din care fetele au reţinut că noul tehnician vrea disciplină şi performanţă sportivă, ambiţia sa fiind aceea de a îmbunătăţi clasarea din sezonul trecut, locul al 8-lea, şi a duce echipa în zona cupelor europene.
La întâlnirea cu Neven Hrupec au fost prezente 15 handbaliste, printre care s-au numărat şi cele şase nume noi ale verii: sârboaicele Dragica Tatalovic (portar) şi Marina Dmitrovic (inter dreapta), venite de la Yenimahalle Belediyesi Ankara, şi româncele Ramona Farcău (extremă) de la Dunărea Brăila, Nicoleta Tudor (inter dreapta) de la Corona Braşov, Ioana Paraschiv (portar), revenită de la Activ Plopeni şi Izabela Mitrescu (centru), revenită de la Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea. Din „garda veche”, la reunire au venit Alina Dumitru, Adriana Vasilescu, Iryna Shutska Burtea, Ionela Dinu, Andreea Chiricuţă, Alla Sheiko, Daciana Balaban, Loredana Gărăcel şi Raluca Anghelina. Au absentat motivat doar cele două componente ale lotului naţional universitar, Elena Şerban şi Cătălina Preda, care vor reveni din Coreea de Sud şi se vor alătura lotului în cursul zilei de joi.
Şedinţa de pregătire s-a desfăşurat pe pista de atletism din parcul de la Sala Sporturilor „Olimpia” şi a fost condusă de preparatorul fizic Jovan Novakovic, sub supravegherea atentă a lui Neven Hrupec. Din cauza problemelor medicale, nu au participat Balaban, Sheiko (aflate în perioada de recuperare după operaţiile suferite pe finalul sezonului trecut), Anghelina şi Gărăcel. Cel de-al doilea antrenament al zilei va avea loc de la ora 16.30, în Sala „Olimpia”, tehnicianul anunţând că va alterna zilele cu câte două şedinţe de pregătire cu cele în care va programa doar câte un antrenament. Echipa nu va efectua un stagiu centralizat în această vară, Hrupec preferând ca pregătirea să se desfăşoare în Ploieşti şi să organizeze cât mai multe partide de verificare, absolut necesare în condiţiile în care atât antrenorul, cât şi foarte multe jucătoare sunt noi.
De altfel, CSM Ploieşti are deja stabilite câteva meciuri amicale, echipa urmând să se deplaseze la Roman (31 iulie – 1 august), pentru o „dublă” cu echipa locală, la Braşov (14-15 august), pentru a participa la Cupa „Dumitru Popescu Colibaşi”, şi la Craiova (21-22 august), tot pentru un turneu la care va mai lua parte, se parte, „U” Cluj.
Leave a Reply