Jucătoarele Sanja Vlaskalic şi Oana Ionescu nu mai fac parte, începând din această săptămână, din lotul echipei de handbal feminin a clubului CSM Ploieşti. Decizia a fost luată în cadrul Comisiei de sport a clubului şi a survenit ca urmare a unor acte de indisciplină ale celor două sportive, petrecute înaintea meciului de sâmbătă, de la Craiova. Evenimentele în cauză au făcut ca jucătoarele să nici nu figureze în raportul de joc la partida cu oltencele. Extrema stângă Oana Ionescu (29 ani) mai avea contract până la sfârşitul acestei luni, iar interului Sanja Vlaskalic (31 ani) îi expira înţelegerea cu clubul la finalul lunii iunie.
CSM Ploieşti dispută joi, de la ora 16.00, ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon, cu HC Zalău.
Leave a Reply