În perioada 6-8 februarie, Sala „Arena Aremeec” din Sofia a găzduit European Open de judo seniori, la care au participat 452 de sportivi din 51 de ţări de pe patru continente: Europa, Asia, Oceania şi America. Clubul nostru a fost reprezentat de două sportive: Violeta Dumitru şi Denisa Ungureanu.
Violeta Dumitru a participat la categoria de greutate „-48 kg” şi a încheiat competiţia pe poziţia a V-a, în condiţiile în care la start s-au aliniat 22 de sportive. Ea le-a învins pe Imangalyeva Meruyert (Kazakhstan) şi pe Leandra Freitas (Portugalia), dar în lupta pentru intrarea în finală a pierdut în faţa israeliencei Noa Minsker. Apoi, în meciul pentru medalia de bronz, a cedat în faţa sârboaicei Milika Nikolic, după ce a fost contrată şi punctată pe un atac nereuşit. În urma rezultatului de la Sofia, Violeta Dumitru a obţinut 20 de puncte în clasamentul mondial şi are, alături de Andreea Chiţu, şanse de calificare la Jocurile Europei de la Baku, din perioada 25-28 iunie 2015.
Denisa Ungureanu a pierdut în prelungiri meciul cu Lilia Lotfullina (Rusia), însă participarea ei, din postura de junioară, la această competiţie a fost o experienţă utilă pentru viitor.
Şase medalii la CN de juniori II
În perioada 6-8 februarie, în Sala Sporturilor din Craiova s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional de Juniori II „U18”, competiţie la care au luat parte 260 de sportivi reprezentând 85 de cluburi din ţară. Printre aceştia, şi sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, care au reuşit să obţină şase medalii – una de aur, două de argint, trei de bronz – plus două locuri V, un loc VII şi două locuri IX.
Iată care au fost premiile obţinute de tinerii judoka ai clubului nostru:
Locul I – Alexandru Comăniţă (46 kg);
Locul II – Marian Tănase (60 kg);
Locul II – Cătălina Sciopu (52 kg);
Locul III – Andrei Pârloga (73 kg);
Locul III – Ioana Iosub (63 kg);
Locul III – Andrei Baicu (81 kg);
Locul V – Doru Grigorescu (55 kg);
Locul V – Claudiu Dinu (90 kg);
Locul VII – Ionuţ Constantin (55 kg).
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (antrenor coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.
Leave a Reply