Bronz pentru CSM Ploieşti la campionatele naţionale de la Constanţa

 

În perioada 26-29 iunie, la Constanţa, au avut loc Campionatele Naţionale pe Echipe, Individual şi Ansambluri pentru Copii la Gimnastică Ritmică, al cărui principal obiectiv a fost desemnarea campioanelor naţionale pe echipe, individual şi obiecte la Categoria a IV-a (8-10 ani) şi individual şi ansamblu fără obiect pentru Categoria Mica Gimnastă (6-8 ani). Au participat 160 de gimnaste, de la 16 cluburi din ţară (număr record de participanţi), printre ele numărându-se şi sportivele de la CSM Ploieşti.

La Categoria “Mica Gimnastă” (6-8 ani), în concursul ansamblurilor, echipa CSM Ploiești a obţinut medalia de bronz, clasându-se pe locul al treilea, după CS “UNEFS” București – locul I şi CSM Arad – locul al II-lea, într-o competiţie deosebit de strânsă și de un înalt nivel tehnic. Gimnastele ce au format ansamblul de bronz al acestei ediții ale Naționalelor a fost formată din Sabina Enache, Erika Măcinic, Anisia Drăgan, Teodora Manra, Andra Manta și Alexandra Drăghici.

În concursul individual au avut drept de participare cele mai bune două gimnaste de la fiecare club ce s-a înscris cu ansamblu la această categorie (peste 80 de copii). Prima reprezentantă a CSM Ploiești, Sabina Enache (8 ani), s-a clasat a patra, reușind, astfel, calificarea la Cupa României, unde se vor întrece, la sfârșitul anului, primele șase gimnaste de la toate categoriile. Cealaltă gimnastă a clubului nostru, Erika Măcinic (7 ani) s-a clasat a zecea, și pentru ea un bun rezultat, având în vedere că este cu un an mai mică decât multe dintre participante.

În concursul junioarelor mici, echipa ploieșteană, alcătuită din Miruna Ciocîrlan, Daria Motângă, Anais Lăpădat, Teodora Dragu, Gabriela Constantin și Tavita Costache, a reușit, la finalul celor două zile de concurs, să se claseze pe locul al patrulea, o performanță bună pentru gimnastele noastre la această categorie. Podiumul a fost ocupat, în ordine, de Iași, Brașov și echipa orașului gazdă, Constanța.

În  concursul  individual, cea mai bună performanţă a obţinut-o Miruna Ciocîrlan – locul VIII, dintr-un total de 78 de gimnaste. Clasamentul a fost întocmit prin adiționarea punctajelor obținute la patru exerciții: fără obiect, coardă, cerc și panglică.

Finalele pe obiecte au aliniat la start cele mai bune 8 gimnaste din ţară la fiecare obiect. De la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, Daria Motângă s-a calificat în finala exercițiilor fără obiect și la panglică, iar Miruna Ciocârlan în finala la coardă. La încheierea concursului pe obiecte, Daria Motângă s-a clasat a cincea în ambele finale la care a participat, iar Miruna Ciocârlan s-a clasat a patra la coardă la doar 0,133 puncte de medalia de bronz.

Campionatele Naţionale au fost supervizate de preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, și de directorul tehnic, Ștefania Chiriac.

Leave a Reply

Your email address will not be published.