Medalii la Cupa “Măgura”

 

La Târgu Ocna s-a desfăşurat Cupa “Măgura” la Judo, competiţie rezervată categoriilor de vârstă U14 şi U16, la care au participat peste 200 de sportivi, reprezentând 17 cluburi din întreaga ţară. Printre aceştia s-au aflat şi judoka de la de la CSM CFR CSŞ Ploieşti, aceştia obţinând şapte locuri I, şase locuri II şi nouă locuri III.

Astfel, la U16, Alexandru Comăniţă (42 kg), Marian Tănase (55 kg), Andrei Baicu (+66 kg), Denisa Cristea (32 kg) şi Ioana Iosub (63 kg) au urcat pe treapta întâi a podiumului de premiere, Mihai Claudiu (55 kg) şi Claudiu Dinu (+66 kg) s-au clasat pe locul doi, iar Marius Colţ (42 kg), Paul Stanciu (42 kg), Ionuţ Constantin (55 kg), Andrei Zaharia (+66 kg) şi Mihaela Bercaru (48 kg) au terminat pe poziţia a treia.

 

La U14, Paul Stanciu (42 kg) şi Cosmina Călin (29 kg) s-au situat pe locul întâi, Denis Gheorghe (30 kg), Antonio Minigote (34 kg), Andrei Ene (42 kg) şi Sebastian Mustăţea (46 kg) s-au clasat pe locul doi, în vreme ce Gabriel Bercaru (38 kg), Rareş Iordache (46 kg), Dana Braslasu (26 kg) şi Alexandru Constantin (46 kg) au ocupat locul trei.
Sportivii ploieşteni sunt pregătiţi de către Gheorghe Savu (antrenor coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu, Cosmin Slăveanu şi Mircea Circioiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.