Sportivii secţiei de atletism a CSM Ploieşti au participat, în weekend, la Cupa României de Seniori, competiţie găzduită de Stadionul „Iolanda Balas Soter” din Bucureşti, reuşind să obţină o medalie de aur şi una de bronz.
Medalia de aur a fost cucerită de Cristian Roiban în proba de „100 metri plat”, cu o performanţă de 10.51 secunde, după 10.69 în calificări! În aceeaşi cursă, Robert Marinescu a fost al 6-lea, cu o performanţă de 10.84 secunde.
Medalia de bronz a venit din partea Teodorei Iancu, sportivă care a prins podiumul de premiere la aruncarea suliţei cu o performanţă de 34.83 metri.
În cadrul competiţiei s-a desfăşurat şi proba de 4×400 metri mixt, în care a participat, în afara concursului, şi echipa naţională de juniori a României, care a reuşit să stabilească un nou record naţional: 3:23.02 minute! În componenţa ştafetei a fost şi sportivul de la CSM Ploieşti, Alexandru Vochin, care se pregăteşte să participe la Campionatul Mondial U20 de la Lima (Peru), din perioada 26-31 august, în probele de 400 metri şi ştafetă 4×400 metri mixt. La competiţia din America de Sud va fi prezent un alt sportiv al clubului, Mihai Militaru, în proba de 200 metri plat.