Hipodromul Ploieşti: armăsarul Indigo s-a impus în Premiul Europei!

Hipodromul Ploieşti: armăsarul Indigo s-a impus în Premiul Europei!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, o nouă reuniune hipică oficială, pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, a organizat-o cu sprijinul sponsorului Supermarket La Cocoş şi a partenerilor de la Jockey Club Român.

Desfăşurată începând cu ora 10:00, principala cursă a zilei, Premiul Europei, a fost câştigată de armăsarul Indigo, condus de Cristian Slate, care a câştigat duelul cu Kerosin (driver Adrian Marciu). Festivitatea de premiere a cursei a fost oficiată de şeful Complexului Hipodrom, Mircea Radu.

În celelalte curse ale zilei, s-au impus Petrus DC (driver Alin Tronaru, proprietar Robert Tronaru) – Premiul Fănişor, Katrina CV (driver Vasile Gheorghe, proprietar Vasile Constantin) – Premiul Supermarket La Cocoş Vitanis şi Donovan Hall (driver Marian Costache, proprietar Ion Câmpeanu) – Premiul Fidelio.

Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat în zona tribunei un „fun corner”, unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Supermarket La Cocoş, Jockey Club Român, Radio Prahova, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Darius Motors şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 26 mai, atunci când se va ţine Premiul Cailor de 4 ani – „Constantin şi Elena”.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab