Echipa de handbal junioare 3 încheie sezonul pe locul al 3-lea al Grupei Valoare 2

Echipa de handbal junioare 3 încheie sezonul pe locul al 3-lea al Grupei Valoare 2

Final de sezon pentru echipa de handbal junioare 3 a clubului, care încheie Grupa Valoare 2 pe poziţia a 3-a a clasamentului în urma înfrângerii suferite astăzi, în Sala „Olimpia”, în faţa favoritei grupei şi, poate, a sezonului, CSM Bucureşti.

Fetele pregătite de Leonard Cristescu au cedat cu 34-31 (22-14) la capătul unei confruntări care s-a decis în primele 25 de minute de joc. Oaspetele s-au desprins decisiv în prima repriză şi au reuşit, după pauză, să gestioneze avantajul obţinut, chiar dacă ploieştencele s-au apropiat în câteva rânduri la numai două goluri (26-28, 27-29, 28-30 sau 29-31).

Pentru CSM Ploieşti, au jucat astăzi: B. Biota, D. Ioaniţiu – B. Brînzaru (11 goluri), S. Curcan (6), M. Andronache (4), A. Georgescu (3), A. Dorobăţ (2), A. Alecu (2), D. Constantinescu (1), D. Marin (1), I. Dudu (1), A. Filip, A. Dincă, A. Matei, A. Bratu şi D. Ionescu.

Urmează o săptămână decisivă pentru echipa de handbal junioare 2 a clubului, care luptă pentru calificarea la Turneul Final al campionatului cu cele două „vecine” de pe podiumul Grupei Valoare 1: joi, în Sala „Olimpia”, cu ACS Lucian Bute Galaţi şi duminică, în deplasare, cu CSM Galaţi. Fetele ocupă poziţia secundă a ierarhiei, cu 12 puncte, fiind devansate de ACS Lucian Bute (14 puncte) şi urmate de CSM Galaţi (10 puncte).