Patru dintre echipele de handbal junioare ale CSM Ploieşti au avut programate meciuri oficiale în acest weekend – toate în Sala „Olimpia”, iar bilanţul este de trei victorii şi o înfrângere.
Primul meci a fost cel susţinut vineri după-amiază de junioarele 1 ale clubului în prima rundă a Grupei Valoare 2 în compania celor de la Ştiinţa Bucureşti. Un meci echilibrat până la pauză, tabela consemnând egalitate după 30 de minute, 16-16, dar care „s-a rupt” imediat după reluare, când oaspetele au reuşit o serie de 6 goluri consecutive în doar 5 minute şi s-a ajuns la 16-22 (minutul 35). Au fost şi zece goluri diferenţă în câteva rânduri, dar, la final, Ştiinţa s-a impus cu 39-33. Confruntându-se şi cu ceva absenţe în lot, Geta Opincariu şi Cristi Roşu au mizat pe următoarele jucătoare: I. Săvulescu, D. Stan – R. Geangu (9 goluri), D. Roşu (7), L. Postolache (6), A. Popescu (6), Al. Nicolae (3), A. Grigore (1), B. Pîrvulescu (1), A. Toma, T. Stere, D. Ion, A. Radu, Cr. Blidaru şi D. Mihai.
În etapa a 2-a a Grupei Valoare 2, fetele noastre vor juca sâmbătă, 16 martie, tot pe teren propriu, în compania primei clasate, CSM Bucureşti.
Astăzi, de la ora 10:30, junioarele 2 au susţinut ultimul meci din cadrul Seriei B Geografice şi n-au avut probleme în a se impune în faţa penultimei clasate, CSO Tricolorul Breaza, scor 42-27 (20-13)! Cu această victorie, CSM Ploieşti a câştigat Seria B, fiind avantajată de golaveraj la meciurile directe cu CSŞ Buzău (40-30 şi 25-30) şi va merge în Faza Grupelor Principale Valoare cu 6 puncte (2 cu CSŞ Buzău şi 4 cu CS Activ Prahova Ploieşti).
Cristi Roşu şi Geta Opincariu au mizat astăzi pe: D. Stan, C. Toma – Al. Nicolae (8 goluri), A. Popescu (7), E. Petrescu (6), D. Roşu (5), R. Geangu (3), M. Ioniţă (3), A. Andrei (2), A. Stoica (2), T. Simion (2), B. Pîrvulescu (1), G. Burtea (1), S. Stroe (1), Al. Florea (1) şi D. Condeescu.
CSM Ploieşti va face parte din Grupa Principală Valoare 1, în care echipele din Seria B fac joncţiunea cu formaţiile din Seria A a Grupelor Geografice: ACS Lucian Bute Galaţi, CSŞ Bacău şi CSM Galaţi. Startul Fazei a II-a a campionatului este programat în luna aprilie.
O misiună facilă au avut astăzi şi juniorii 2, care au câştigat cu 46-25 (25-13) meciul cu ultima clasată în Seria D, CSŞ Târgovişte, contând pentru ultima etapă a Fazei Grupelor Geografice. Ramona Ştefan a folosit următorii jucători: A. Manolache, A. Pop, V. Mişcă – M. Costache (11 goluri), M. Duţă (9), R. Popescu (5), N. Milea (4), Fl. Muraşcu (4), D. Sîrbu (4), Şt. Răducanu (3), Oct. Bucur (2), Ed. Romee (1), M. Sbîrnău (1), I. Pîrvu (1), R. Zamfir (1) şi L. Constantin.
CSM Ploieşti merge în Grupa Principală Valoare 2 cu 6 puncte (2 cu Buzău şi 4 cu Tricolorul Breaza) şi urmează să le întâlnească, tur-retur, pe ACS Avatar Braşov, ACS Sporting Ghimbav şi LPS Târgu Mureş, primele 3 clasate în Seria C a Grupelor Geografice. Prima etapă a fazei secunde este programată pe 23 martie.
Ultima, dar cea mai importantă victorie a finalului de săptămână a fost obţinută de echipa de junioare 3, care a debutat cu un succes frumos reuşit în faţa celor de la Rapid Bucureşti, 30-26 (15-15)! „Recomandate” de faptul că, în Seria F a Grupelor Geografice, şi-au împărţit victoriile cu CSM Bucureşti, oaspetele au oferit o replică bună, dar campioanele noastre au găsit permanent soluţii în faţa jocului defensiv variat al vizitatoarelor şi au condus în permanenţă pe tabela de marcaj. Au reuşit, la jumătatea părţii secunde, să se desprindă la 3 goluri, 22-19 (minutul 37), iar până la final au ştiut să menţină un avantaj liniştitor şi să-şi asigure victoria care le păstrează pe prima poziţie a clasamentului Grupei Valoare 2.
Lotul pe care antrenorul Leonard Cristescu a contat astăzi a fost următorul: B. Biota, B. Vesel, D. Ioaniţiu – A. Georgescu (9 goluri), B. Brânzaru (8), A. Filip (4), S. Curcan (3), M. Andronache (3), D. Gheorghe (1), A. Matei (1), B. Dudu (1), A. Dorobăţ, D. Constantinescu, D. Marin, I. Bratu şi A. Alecu.
Fetele vor sta în etapa a 2-a a grupei, astfel că următorul meci este cel din runda a 3-a, din 23 martie, de la ACSO Viitorul Pantelimon 1.
Galerie foto, Junioare 1, CSM Ploieşti – Ştiinţa Bucureşti 33-39: