Primul meci oficial din noul an vine repede pentru CSM Petrolul Ploieşti, care a plecat astăzi spre Oradea pentru confruntarea cu vicecampioana României, CSM CSU, programată mâine seară, la ora 18:00.
Întâlnirea din „Oradea Arena” deschide runda a 16-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95, antepenultima a Fazei I a Conferinţei B, dar nu le propune băieţilor noştri decât miza unei evoluţii mai convingătoare, care să le ofere moral înaintea partidelor cu BC CSU Sibiu şi SCMU Craiova, ce s-ar putea dovedi importante în perspectiva play-out-ului. Matematic, Oradea e de ceva vreme sigură de clasarea între primele 5 în Grupa B, iar CSM Petrolul Ploieşti nu mai are şanse la accederea în „Top 10”, astfel că punctele puse mâine în joc nu vor conta pentru cele două formaţii în faza următoare a campionatului.
În tur, CSM Oradea s-a impus în Sala „Olimpia” cu scorul de 85-62.
Partida va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Bogdan Podar (Cluj-Napoca), Laszlo Bukuresti (Sovata) şi Tudor Crişan (Cluj-Napoca), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Kovago Lajos (Oradea).
Meciul va fi transmis de Digisport 2, Primasport 2, dar va putea fi urmărit şi pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.