În timp ce junioarele 4 sunt implicate, în acest weekend, în Faza Euro-Regiune a campionatului, iar juniorii 4 o vor face la finalul săptămânii viitoare, la Mizil, dintre celelalte echipe de handbal ale clubului doar junioarele 3 au avut programat meci oficial în aceste zile.
Fetele pregătite de Geta Opincariu şi Cristi Roşu au jucat, astăzi, în Sala „Olimpia”, în runda a 2-a a Grupei Valoare 2 şi au reuşit să câştige clar, cu 35-21 (8-7, 16-10, 11-4), partida susţinută în compania celor de la CSŞ Buzău. Pentru CSM Ploieşti, au jucat: E. Coşerea-Pîtiu, D. Stan, F. Cernat – A. Niţă (8 goluri), A. Popescu (7), A. Sîrbu (6), D. Roşu (5), A. Nicolae (4), B. Pîrvulescu (3), I. Simion (2), A. Stoica, R. Geangu, M. Ioniţă, A. Andrei, B. Gheorghe şi Şt. Ghiţă.
Fetele îşi continuă, astfel, seria impresionantă de victorii consecutive, ajungând la 12 partide în care au câştigat, de fiecare dată, toate cele trei reprize, dar se pregătesc de primul test important al sezonului, deplasarea de la CSM Bucureşti, programată sâmbătă, 26 martie.
Calificate în Grupele Valoare, junioarele 2 ale clubului au stat în acest weekend, urmând să debuteze în faza următoare a competiţiei peste două săptămâni, pe 3 aprilie, după ce se vor încheia meciurile din toate Grupele Geografice din ţară.
Echipa de handbal juniori 2 a stat, şi ea, în acest weekend, urmând să joace în etapa a 2-a a Grupei Speranţă 2 sâmbătă, 26 martie, pe teren propriu, cu CSU Piteşti.
Tot de o pauză au avut parte la acest final de săptămână şi juniorii 3, care vor juca, duminică, în etapa a 3-a a Grupei Valoare 2, pe terenul celor de la HC „Talentul Este Cheia” Bucureşti.
Galerie foto, Junioare 3: CSM Ploieşti – CSŞ Buzău 35-21