Sala de sport a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit, în acest weekend, Finala Campionatelor Naţionale individuale de judo rezervate juniorilor 2 – „U18”, prilej pentru doi dintre sportivii clubului nostru să intre în posesia titlurilor de campioni naţionali!
Astfel, Alexandru Petre a devenit campion naţional al categoriei „+90 kg”, iar Vanessa Tolea a cucerit aurul la categoria de greutate „-52 kg”. Celor două performanţe li s-au adăugat medaliile de bronz obţinute de Alexandra Ciurcă, la „-57 kg” şi David Ţugui, la „+90 kg”, dar şi alte patru locuri V ocupate de Alexandra Stan (-40 kg), Alexia Cristea (-44 kg), Sebastian Petre (-73 kg) şi Ana Maria Bădică (-70 kg).
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.
Competiţia de la Arad a reunit la start 360 sportivi de la peste 75 de cluburi din ţară.