Baschetbalistul Christian Chiţu a fost convocat la echipa naţională de seniori a României pentru o acţiune oficială programată la finalul lunii februarie chiar la Ploieşti, ce va consta într-un stagiu de pregătire finalizat cu meciul susţinut de „tricolori” în compania Albaniei, în cadrul Grupei B a FIBA EuroBasket 2025 Pre-Qualifiers.
Shooting guard-ul echipei noastre a fost nominalizat iniţial în lotul lărgit transmis de Federaţia Română de Baschet către FIBA, situaţie în care se află un alt component al CSM Petrolul Ploieşti, pivotul Bogdan Popa, şi a fost convocat după ce Dragoş Diculescu (Lanstede Hammers Zwolle (Ţările de Jos) a anunţat că este accidentat şi va lipsi o bună perioadă de pe parchet.
În acest sezon al Ligii Naţionale, în cele 16 partide disputate, Christian Chiţu are medii de 9.1 puncte (35% la „3 puncte”), 3.3 recuperări şi 1.6 pase decisive în 26:30 minute jucate pe meci.
Naţionala condusă de Dragan Petricevic se va reuni pe 18 februarie la Ploieşti, unde se va antrena timp de aproape o săptămână în perspectiva partidei cu Albania, programată pe data de 24 februarie, ora 18.00, în Sala Sporturilor Olimpia.
Altfel, în această săptămână, FIBA 3×3 a dat publicităţii ierarhiile naţionale dinaintea începerii sezonului 2022, Christian Chiţu fiind cel mai bine clasat român la categoria „open”, locul 127 mondial cu 87.793 puncte, respectiv numărul 1 în România şi numărul 15 mondial la categoria „U23”.