Aproape de finalul unui an 2021 foarte bun din punctul de vedere al performanţelor realizate, sportivii secţiei de baschet a CSM Ploieşti au avut parte, ieri, de o surpriză făcută de club, cu sprijinul Primăriei Ploieşti şi al Consiliului Local Ploieşti!
Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în cursul după-amiezii în Sala Sporturilor Olimpia, grupele de copii şi juniori ale clubului au primit vizita lui Moş Crăciun, care i-a avut ca ajutoare de nădejde pe componenţii echipei de seniori, veniţi să se încarce cu energia copiilor înaintea deplasării de astăzi, de la Dinamo.
Cei circa 80 de sportivi prezenţi – o singură grupă lipsind… motivat, cea de băieţi „U18”, prezentă la Tulcea la cel de-al 4-lea turneu al campionatului – au primit cadouri din partea „moşului” şi nu au ratat prilejul de a se fotografia cu seniorii, de a le cere sfaturi sau de a obţine autografe pe echipamentul de joc, începând de la maiouri şi şorturi şi încheind, inedit, cu ghetele de sport!
Tinerii sportivi au primit şi câteva sfaturi din partea coordonatorului secţiei, Ionuţ Ivan, şi a „căpitanului” echipei mari, Vlad Negoiţescu, punctul comun al celor două speech-uri fiind că performanţele vin doar muncind la antrenamente şi „uşa” echipei de seniori, CSM Petrolul Ploieşti, este deschisă oricărui sportiv de perspectivă, exemplele Codruţ Dinu, George Angelian sau Robert Pătraru, debutanţi în Liga Naţională la nici 15 ani, stând mărturie în acest sens.
Pe lângă promovarea echipei de seniori în Liga Naţională, secţia de baschet a CSM Ploieşti a reuşit în anul 2021 să obţină un titlu de campioană cu echipa de băieţi „U12” (inclusiv în competiţia 3×3) şi unul de vicecampioană, prin echipa de fete „U15”.
Sursele noastre spun că, în aceste zile, Moş Crăciun va trece pe la fiecare secţie a clubului pentru a-i recompensa pe sportivii care au făcut performanţe în ultimul an.
Vom reveni.
Galerie foto: