Pentru a doua săptămână la rând, CSM Ploieşti deschide o etapă a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, elevii lui Mihai Popa deplasându-se, de data aceasta, la Timişoara, pentru disputa cu CS SCM OHMA, aşa cum se numeşte în acest sezon formaţia pregătită de Dragan Petricevic. Meciul din Sala „Constantin Jude” contează pentru runda a 6-a şi este programată mâine seară, începând cu ora 18.00.
Va fi, cu certitudine, cea mai dificilă deplasare a sezonului, după cele de la Galaţi şi Focşani, gruparea bănăţeană fiind recunoscută drept o echipă pe terenul căreia se câştigă foarte greu. Timişoara are, ca şi noi, o singură înfrângere în acest sezon – culmea, tot „acasă” şi tot în faţa Piteştiului, scor 73-74 – şi trei victorii, dintre care două obţinute în deplasare, la Dinamo şi Târgu Jiu, şi una pe teren propriu, cu CSM Focşani.
„Mergem ca la fiecare meci, încrezători în şansele noastre, şi sperăm să jucăm cu multă ambiţie. Suntem conştienţi că nu va fi uşor, pentru că Timişoara este, la rândul ei, o echipă în formă, care arată bine în acest sezon şi a avut un start pe măsură. Au un antrenor experimentat, mulţi jucători cu sezoane bune în Liga Naţională, dar sper să compensăm cu un plus de energie şi cu un plan tactic pe care băieţii să-l respecte întocmai”, ne-a declarat managerul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
Băieţii vor face deplasarea la Timişoara mâine dimineaţă, pe calea aerului, urmând să revină la Ploieşti sâmbătă după-amiază.
Programat la ora 18.00, meciul va putea fi urmărit „live” prin intermediul transmisiei canalului de youtube al Federaţiei Române de Baschet.