Prezente la Campionatul Naţional de Box feminin pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare, de la Năvodari, cele cinci sportive ale CSM Ploieşti au intrat în zona medaliilor, fetele pregătite de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea având asigurate, în acest moment, patru medalii de bronz şi una de argint.
Astfel, dacă Geanina Bănică a avut şansă la tragerea la sorţi şi a fost singura dintre cele şapte sportive ale categoriei „57 kg” de la junioare calificată direct în semifinale, iar Mihaela Şoptereanu a fost la o categorie, „54 kg” (tineret), la care s-au înscris doar trei sportive şi, chiar dacă a pierdut, ieri, la Elena Nicolae Radu, are asigurată medalie, alte două reprezentante ale CSM Ploieşti, Isabel Pîrvu (63 kg, junioare) şi Beatrice Căldărariu (46 kg, cadete), au fost nevoite să câştige în „sferturi” pentru a ajunge la medalii. Isabel a trecut prin RSC (Referee Stop Contest) în prima repriză de Andreea Maria Răileanu (Călăraşi), iar Beatrice a învins-o de o manieră similară pe Rebeca Marysa Vasile (Târgu Jiu).
O victorie la fel de clară, prin RSC în prima rundă, a obţinut şi Livia Maria Botică la categoria „81 kg” (tineret), în faţa reprezentantei clubului ACS Felix Box Botoşani, Ştefania Denisa Anăniesei, iar campioana europeană de junioare este deja în finala categoriei, urmând să boxeze mâine cu Roberta Kollek, de la CSM Craiova.
Fetele care vor încerca să transforme bronzul într-un metal mai preţios au următorul program:
– Beatrice Căldărariu boxează astăzi cu Federica Ceravolo (46 kg, cadete);
– Isabel Pîrvu boxează mâine cu Lavinia Berevoianu, de la Câmpulung Muscel (63 kg, junioare);
– Geanina Bănică boxează mâine cu Maria Dragomir Szatmari, de la Zalău (57 kg, junioare).
Baftă, fetelor!