Echipa de baschet seniori a CSM Ploieşti a ajuns la 4 victorii din tot atâtea partide susţinute în acest sezon al Ligii I după ce a reuşit să câştige, în această seară, cu 84-73 (23-14, 18-21, 18-16, 25-22) partida cu Agronomia Bucureşti, prima a turneului 4, găzduit de Sala Sporturilor Olimpia.
Fără a face un meci grozav în faţa echipei care ocupa, conjunctural, prima poziţie a clasamentului, băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu au controlat permament jocul, pornind „ca din puşcă” – 10-0 după 4 minute -, pentru a menţine, apoi, un avans de minim şase puncte pe toată durata întâlnirii.
La debutul pentru CSM Ploieşti, Joshua Reynolds şi Vlad Negoiţescu au contribuit cu un total de 34 de puncte la victoria de astăzi, chiar dacă amândoi au avut ceva probleme cu greşelile personale încă din debutul confruntării. Americanul a jucat, totuşi, 36:45 minute şi a avut statistici bune – 16 puncte, 7 recuperări şi 4 pase decisive -, iar „Nego” a petrecut pe parchet doar 18:59 minute, având 3 faulturi încă din sfertul secund, şi a „adunat” 18 puncte, 8 recuperări şi 3 pase decisive.
Din punct de vedere statistic, ar mai fi de reţinut „double-double”-ul realizat de Andei Ene (13 puncte şi 13 recuperări), dar şi contribuţia importantă a tânărului Odysseas Iancu, cel care a marcat 12 puncte, dintre care 9 în prima repriză, având procentaj de 100% la aruncările de 3 puncte: 2/2.
Pentru CSM Ploieşti, au jucat astăzi: V. Negoiţescu (18 puncte), J. Reynolds (16, 1×3), A. Ene (13), O. Iancu (12, 2×3), A. Carabulea (11, 1×3), A. Damian (10, 2×3), M. Ianuli (4), C. Dumitru.
Mâine, de la ora 13.00, echipa noastră va susţine cel de-al doilea meci al turneului, în compania formaţiei Rapid Bucureşti, care astăzi a trecut cu 80-43 de CSU Ploieşti.
Galerie foto: