CSM Ploieşti a fost reprezentată la Finala Campionatului Naţional de Seniori – „U22”, ce a avut loc în perioada 20-24 februarie, la Brezoi (Râmnicu Vâlcea), de doi dintre boxerii pregătiţi de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea: George Dumitrescu (64 kg) şi Florin Mihai (56 kg).
Primul dintre cei doi a avut o evoluţie foarte bună, reuşind să devină vicecampion naţional după ce trecut de două tururi, în care i-a învins pe reprezentanţii cluburilor CSM Reşiţa şi CS Dinamo Bucureşti, şi a pierdut, în finală, în faţa unui sportiv de la CFR Timişoara, care se antrenează de câţiva ani în Elveţia.
George Dumitrescu face parte din lotul lărgit al României, coordonatorul secţiei de box a CSM Ploieşti fiind convins că, în anii următori, va domina categoria de greutate „64 kg”.