Hipodromul Ploieşti: învinşii din Derby se întrec, duminică, în Premiul de Consolare!

Hipodromul Ploieşti: învinşii din Derby se întrec, duminică, în Premiul de Consolare!

Duminică, 21 octombrie, Hipodromul Ploieşti vă aşteaptă la o nouă Reuniune hipică oficială, în cadrul căreia organizatorii v-au pregătit şase curse de trap şi două atractive întreceri cu ponei. Va fi reuniunea în care principalul eveniment este „Premiul de Consolare”, cursa rezervată cailor care au participat în Derby-ul de Trap al României, din urmă cu două săptămâni, mai puţin câştigătorului Speedy Nobel!

Reuniunea va debuta la ora 10.00, cu Premiul Răsunet, care va fi urmat, la 10.30, de Premiul Tineretului şi, la ora 11.00, de Premiul Razlin, între ultimele două curse fiind programată şi o prezentare a cailor din rasa Pur Sânge Arab. Imediat, la ora 11.00, spectatorii se vor putea delecta cu semifinalele unei competiţii inedite pe Hipodromul Ploieşti, concursul de ştafete călare, în care sunt implicaţi cai de sport şi ponei.

Main-event-ul zilei, Premiul de Consolare, este programat să înceapă la ora 11.30 şi va avea la start cei 7 cai… pierzători din Derby, cu menţiunea că ordinea la start a fost stabilită, conform regulamentului, în urma unei trageri la sorţi.

După principala cursă a reuniunii, se va ţine finala concursului de ştafetă călare, apoi vor urma Premiul Romina (ora 12.00), o cursă de ponei – Premiul Pegasus (ora 12.10) şi, în încheiere, Premiul Regina Kira (ora 12.30).

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

Programul reuniunii de duminică:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download