Boxerii de la CSM Ploieşti s-au întors cu două medalii de argint şi un loc IV de la Campionatul Naţional de Tineret, desfăşurat pe parcursul acestei săptămâni, la Târgu Mureş. Doi dintre sportivii antrenaţi de Titi Tudor şi Adrian Pârlogea au disputat finalele la categoriile lor de greutate, Răzvan Mihai la „52 kg” şi George Dumitrescu la „60 kg”, dar au fost declaraţi învinşi, decizia în cazul celui de-al doilea fiind contestată vehement de antrenorul coordonator al secţiei noastre de box. „Băieţii au făcut tot posibilul pentru a câştiga şi a deveni campioni naţionali, dar, cel puţin în cazul lui George, decizia arbitrilor a fost nedreaptă. A fost mai bun şi merita medalia de aur, dar asta este situaţia în boxul românesc, nu întotdeauna cel mai bun este declarat învingător”, a spus Titi Tudor.
Ceilalţi doi sportivi care au făcut deplasarea la Târgu Mureş au fost Tony Ioniţă – locul al IV-lea la „81 kg” şi fratele lui George Dumitrescu, Iulian, care a boxat în limitele categoriei „57 kg”, fiind eliminat în primul tur.
Altfel, în cursul zilei de astăzi, 11 dintre sportivii antrenaţi de Titi Tudor au participat la o demonstraţie de box desfăşurată pe stadionul din Mizil, alături de boxerii locali de la CSO, cu prilejul Zilelor Oraşului Mizil.
Galerie foto: