Ultima Reuniune oficială organizată pe Hipodromul Ploieşti înaintea Derby-ului de Trap al României, de peste două săptămâni, a făcut, azi, tribune pline, peste 1700 de iubitori ai turfului fiind prezenţi la evenimentul organizat de CSM Ploieşti.
A fost o reuniune atractivă, cu două curse de galop, una de ponei şi patru de trap, între care şi ultima repetiţie pentru Derby, Premiul de Încercare, rezervat cailor de 4 ani şi desfăşurat pe distanţa de 2500 de metri. În plus, reuniunea de astăzi a oferit şi un moment în premieră pe Hipodromul Ploieşti: prima licitaţie cu strigare pentru cai trăpaşi şi de sport!
Principala cursă a zilei a fost, aşa cum spuneam, Premiul de Încercare, în care s-au întrecut caii de 4 ani pe care îi vom vedea, peste două săptămâni, în Derby-ul de Trap al României. A câştigat destul de clar Speedy Nobel, armăsarul condus de Gheorghe Vasile desprinzându-se decisiv pe ultima linie dreaptă, în faţa iepei Răsfăţata, cealaltă favorită a cursei. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, câştigătorul primind, pe lângă binemeritata cupă şi premiul în bani de 810 ron, şi un voucher din partea reprezentantului Cramelor Casa Bolgiu, Ştefan Bolgiu.
În celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus armăsarul Neptuniu (Premiul Nurofen), iapa Zenobia K (Premiul Olimp) şi armăsarul Diablo Jet (Premiul Ortoza).
Ca de obicei, întrecerea poneilor, intercalată între cursele de trap, a încântat publicul spectator şi în special pe cei mici, armăsarul Mircea, condus de Ana Neagu, reuşind să câştige la capătul cursei desfăşurate pe pista de galop, în faţa tribunei oficiale.
Ultimele două curse ale reuniunii au fost cele de galop: Premiul „Meteor”, destinat cailor pur sânge englez, şi Premiul „Heritage Cup”, rezervat cailor pur sânge Arab. Ambele curse au fost câştigate de cai străini, „franţuzoaica” Taimada, condusă de Nurhay Zyulkyuf, respectiv armăsarul bulgar Ferment, condus de Valentin Atanasov, reuşind să se impună clar în cele două întreceri.
Apoi, puţin după ora 13.00, cu sprijinul partenerilor de la Romanian Horse Sales, a avut loc prima licitaţie de cai de pe Hipodromul Ploieşti, un moment inedit, la care mulţi dintre ploieşteni au ţinut să asiste chiar şi fără a avea intenţia de a cumpăra un cal. Au fost două ore în care aproape 60 de cai le-au fost prezentaţi doritorilor, iar zece dintre aceştia şi-au găsit noi proprietari.
Partenerii Complexului Hipodrom la reuniunea hipică de astăzi au fost: Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, Federaţia Hipică Română, Romanian Horse Sales, Restaurantul „The New London”, Complex Rezidenţial „9 Mai”, Radio Prahova, RepublikaNews, Fapt Divers, Teatrul „Toma Caragiu”, Cramele Casa Bolgiu şi Jockey Club Român.
Peste două săptămâni, pe 7 octombrie, va avea loc cea mai importantă cursă a sezonului, Derby-ul de Trap al României, în cadrul unei Reuniuni pentru care organizatorii pregătesc publicului o sumedenie de surprize.
Rezultate oficiale al reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: