În această după-amiază, s-a dat startul celei de a 3-a ediţii a Cupei „CSM Ploieşti” la minifotbal, competiţie rezervată fotbaliştilor amatori angajaţi în diferite instituţii din judeţ. Sala Sporturilor Olimpia a găzduit, începând cu ora 14.00, cele trei meciuri ale primei etape, spectacolul oferit de amatori fiind unul agreabil, iar confruntările echilibrate, aşa cum arată şi rezultatele. De altfel, două dintre întâlniri s-au încheiat la egalitate, iar cea de a treia a stat sub semnul echilibrului bună parte din timp, desprinderea câştigătorilor venind abia în repriza secundă.
În primul meci, CSM Ploieşti şi SC Hale şi Pieţe au încheiat nedecis, 4-4 (1-3), gazdele reuşind o revenire spectaculoasă, de la 1-4, pentru a restabili egalitatea în ultimele secunde ale întâlnirii.
A urmat un alt joc fără câştigătoare, între Parc Municipal Vest şi Parc „Constantin Stere” Bucov, 3-3 (1-0), şi din nou o revenire neaşteptată a formaţiei conduse, oaspeţii de conjunctură înscriind de trei ori în ultimele patru minute pentru a cuceri un punct ce poate va conta în clasament.
În fine, ultimul meci al zilei, cel dintre Consiliul Judeţean Prahova şi Transport Călători Express, le-a revenit celor dintâi, cu scorul de 4-1 (1-1), dar după o primă parte extrem de echilibrată.
Fiind şapte echipe înscrise în competiţie, RASP Ploieşti a stat în această primă etapă. Runda a doua, programată vinerea viitoare, propune partidele: SC Hale şi Pieţe – Parcul Municipal Vest, CSM Ploieşti – Parc „Constantin Stere” Bucov şi Consiliul Judeţean Prahova – RASP Ploieşti. Transport Călători Express va sta.
Se joacă sistem campionat, „fiecare cu fiecare”, iar la finalul sezonului regulat primele patru clasate vor intra în play-off, acolo unde se vor disputa semifinale (stabilite în urma unei trageri la sorţi) şi cele două finale.
Galerie foto: