Duminică spectaculoasă pe hipodrom: trap, galop, ponei, licitaţie de cai şi… streetfood!

Duminică spectaculoasă pe hipodrom: trap, galop, ponei, licitaţie de cai şi… streetfood!

Duminică, 23 septembrie, Hipodromul Ploieşti va fi, din nou, gazda unei Reuniuni hipice spectaculoase, organizatorii propunându-se iubitorilor turfului şapte curse interesante – patru de galop, două de trap şi una de ponei -, precum şi un eveniment inedit: o licitaţie de cai ce se va derula sub privirile publicului, chiar pe peluza din faţa tribunei principale!

Dintre cele patru curse de trap, cel mai atractiv este, cu siguranţă, „Premiul de Încercare”, cea de-a doua întrecere premergătoare Derby-ului de Trap al României, programat pe data de 7 octombrie. Spre deosebire de cealaltă cursă în care se impune prezenţa cailor ce vor să alerge în Derby, „Premiul cailor de 4 ani”, desfăşurat în urmă cu două săptămâni, de această dată, nu este permisă participarea cailor străini.

Reuniunea va fi deschisă, la ora 10.00, de Premiul Nurofen, va continua cu Premiul Olimp, la 10.30, după care va propune, de la 11.00, „main eventul” trapului de duminică, „Premiul de Încercare”, ce va avea 9 cai la start.

Va urma cursa ce place întotdeauna tribunelor, cea rezervată poneilor (11.20) şi ultima întrecere de trap, Premiul Ortoza (ora 11.40).

După ora 12.00, atenţia se va muta pe pista de galop, acolo unde sunt programate două curse extrem de interesante: una rezervată cailor pur sânge englez, de la 12.10, şi alta destinată cailor pur sânge arab, de la ora 12.30.

Aşa cum vă anunţam, evenimentul de duminică va fi încheiat, la ora 13.00, de o licitaţie cu strigare pentru cai trăpaşi şi de sport, în cadrul căreia sunt înscrişi circa 60 de cai!

Totodată, iubitorii fenomenului „Street food” vor avea de unde alege, parteneri specializaţi în această activitate anunţând o ofertă bogată pentru gurmanzi.

Programul Reuniunii de duminică:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download