Weekend-ul care a trecut a coincis cu debutul echipelor de handbal juniori ale CSM Ploieşti în sezonul 2018-2019, bilanţul fiind unul bun: trei victorii şi o singură înfrângere, şi aceea consemnată la capătul unui meci în care juniorii 1 au ratat imens, în deplasarea de la Constanţa.
Cei mai mari juniori ai clubului au jucat ieri cu AHC Dobrogea Sud şi au cedat la limită, 26-27, după ce au condus la pauză cu 16-15. Totul, la capătul unei partide în care niciuna dintre formaţii nu s-a desprins la mai mult de 3 goluri, iar finalul a fost nebun, cu avantaj de fiecare parte (24-23, 24-25, 26-25) şi un gol decisiv marcat de gazde în ultimul minut.
Pentru CSM Ploieşti, au jucat: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu – A. Stănescu (6 goluri), V. Bucuroiu (5), G. Paraschiv (4), V. Alici (3), A. Militaru (3), C. Albu (2), R. Floarea (2), D. Rudai (1), Al. Pop, I. Mirică, A. Cioc, R. Pantazi.
Băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu vor sta în runda următoare, Seria B fiind alcătuită din 7 echipe. Următorul meci va fi cel de peste două săptămâni, din etapa a 3-a, de pe teren propriu, cu CS Brazi.
Juniorii 2 au debutat cu o victorie clară, 40-33 (18-18), în faţa celor de la CSŞ Făgăraş, confruntarea contând pentru prima etapă a Seriei H având loc în Sala „Olimpia”. Succesul s-a conturat după pauză, debutul fiind anevoios şi arătând o formaţie oaspete mai inspirată la finalizare. Elevii lui Gheorghe Puia au intrat la cabine la egalitate, 18-18, după ce au înscris trei goluri consecutive înainte de pauză, şi au rupt ritmul între minutele 35 şi 46, atunci când, de la 21-21, s-au desprins la 30-23, diferenţă ce avea să se menţină până la final.
Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: M. Oprea, D. Mitrică, M. Ion – Fl. Mereu (11 goluri), E. Moldoveanu (11), M. Iorga (5), Al. Pleşea (4), R. Iacob (4), A. Anghelescu (2), Al. Herghelegiu (2), Al. Ghiţă (1), Al. Niţă, Şt. Constantin, S. Davidoiu şi Al. Ilie.
La rândul lor, cele două echipe de juniori 3 ale clubului au avut un start lansat, ambele impunându-se fără mari emoţii în prima etapă a noului sezon. Băieţii au câştigat cu 38-33 disputa de ieri, din Sala „Olimpia”, cu CSŞ Târgovişte, după ce au condus clar de la pauză, cu 24-14, iar fetele s-au impus cu 38-12 (17-5) în deplasarea de la CS Brazi.
Elevii lui Gheorghe Puia joacă în etapa următoare a Seriei D la CS Brazi, iar fetele pregătite de Robert Comendant vor evolua sâmbătă, pe teren propriu, în compania HC Activ CSO Plopeni.
La finalul acestei săptămâni, se va consemna şi debutul echipei de Divizia A în campionat, juniorii 1 ai clubului, care vor combate şi la nivelul ligii secunde în noul sezon, urmând să meargă din nou la Constanţa, pentru o dispută programată vineri, de la ora 13.00, în compania formaţiei secunde a celor de la AHC Dobrogea Sud.