Programată duminică, 29 iulie, Reuniunea de trap ce avea ca principal eveniment Premiul Rarău, nu va mai avea loc. Decizia a fost determinată de numărul insuficient de cai înscrişi pentru reuniune, Regulamentul stipulând, la articolul 43, că „dacă într-o reuniune de trap nu se îndeplinesc condiţiile minime de 4 curse şi 6 cai la fiecare cursă, aceasta nu va avea loc…”.
În acest context, următoarea Reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti va avea loc duminică, 12 august, atunci când este prevăzut să se ţină Premiul Agriculturii, o alergare semiclasică pentru caii de 4 ani şi mai în vârstă pe distanţa de 1950 de metri. Tot atunci, va fi reprogramată şi alergarea semiclasică Premiul Rarău, care nu mai are loc la finalul acestei săptămâni.
Loading...