În perioada 6-9 iulie, la Niksic (Muntenegru) au avut loc Campionatele Balcanice de judo pentru juniori 3 – „U15”, la care au participat 206 sportivi din 9 ţări: Albania, Bulgaria, Bosnia, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Turcia şi România. Printre aceştia s-au numărat şi cinci reprezentanţi ai CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, care au reuşit să intre în posesia a două medalii – una de argint şi alta de bronz – şi a două locuri V.
Cea mai bună performanţă a realizat-o Rareş Arsenie, el reuşind să cucerească medalia de argint la categoria 60 kg după ce i-a învins pe Petar Vlahovic (Muntenegru) şi Muhammed Yazici (Turcia) şi a cedat, în finală, în faţa turcului Emre Karaduman.
Medalia de bronz i-a revenit lui Ştefăniţă Niţescu, la 46 kg, după următorul parcurs: victorie cu Stanko Vujovic (Muntenegru), înfrângere la turcul Enes Cakan, apoi victorie în recalificări la bosniacul Darko Topalovic şi din nou victorie în lupta pentru bronz în faţa colegului de club Roberto Simion. Acesta din urmă trecuse de bulgarul Dimitar Gospodinov şi, în semifinală, fusese învins de turcul Enes Ata, astfel că a ocupat, la final, locul al V-lea.
Celălalt loc V i-a revenit lui Bogdan Petre, la 66 kg, astfel: succes cu grecul Alexandros Katsoulis, eşec cu bulgarul Ivan Ganchev, victorie în recalificări cu turcul Mertcan Kompe şi înfrângere în lupta pentru bronz în faţa bosniacului Vidak Maljevic.
Clubul a mai fost reprezentat de Daniela Brăslaşu (48 kg), care a pierdut în primul tur la Tugce Sayiner (Turcia) şi, în recalificări, la Kristina Milicevic (Muntenegru).
Sportivii au fost însoţiţi de antrenorul Mihai Trandafirescu şi mai sunt pregătiţi la club de Gheorghe Savu (coordonator) şi Cosmin Slăveanu.