„Cluj Arena” a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, competiţie în cadrul căreia sportivii de la CSM Ploieşti au reuşit să intre în posesia a două medalii de bronz, ambele în probe de ştafetă.
Astfel, ştafeta de 4×100 metri, în componenţa Alexandru Geamănu, Mădălin Popescu, Bogdan Oprina şi Cristian Radu, a venit a treia, cu timpul de 42.08 secunde, rezultat foarte bun, în condiţiile în care a absentat unul dintre oamenii de bază, Costin Homiuc, uşor accidentat.
Cea de a doua medalie de bronz a fost cucerită de ştafeta de 4×400 metri, formată din Constantin Andoni, Mihai Lazăr, Sebastian Ursachi şi Cristian Radu. Timpul realizat a fost de 3.18.08 minute şi putea fi mai bun dacă Sebastian Ursachi nu avea ceva probleme pe ultima parte a traseului, din cauza unei accidentări.
Un alt rezultat foarte bun a fost obţinut de Cristian Radu, în cursa de 400 de metri. El a venit al 5-lea, fiind al doilea român al întrecerii, şi a realizat un season best de 47.45 secunde.
Una peste alta, sportivii pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu au făcut un concurs bun, majoritatea îmbunătăţindu-şi timpii din acest sezon, lucru îmbucurător în condiţiile în care unii dintre ei sunt vizaţi pentru a participa la Campionatul European de Seniori, ce va avea loc în perioada 7-12 august, la Berlin.
Galerie foto: