Găzduit de Sala Sporturilor Olimpia, cel de-al doilea turneu al Grupei a II-a din Faza semifinală a campionatului feminin de baschet „U18” a fost unul ratat pentru fetele noastre, care nu au reuşit să câştige vreuna dintre cele cinci partide disputate. Deşi CSM-CSŞ Ploieşti pornea cu şanse reale în trei meciuri, calculele spunând că măcar două victorii le-ar fi sporit şansele de a ocupa locul al 3-lea al clasamentului grupei şi le-ar fi apropiat de Turneul final, fetele pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu au făcut un turneu modest, nereuşind să surmonteze absenţa importantă a celei de-a doua marcatoare a echipei, Ştefania Ionescu (accidentată).
Totul a început prost din prima zi, cea de vineri, atunci când a fost programat unul dintre meciurile importante, cu o adversară directă la locul al 3-lea, CSŞ Sibiu. După 5 minute de joc, tabela indica 2-18, dar au urmat zece minute perfecte pentru fetele noastre, care au reuşit un parţial de… 29-1 şi conduceau, aproape de pauză, cu 31-19. Cu Lorena Stănică de neoprit, CSM-CSŞ Ploieşti a intrat, totuşi, la pauză cu avantaj de 5 puncte, 36-31, cele 25 de puncte (4×3) reuşite de conducătorul de joc înclinând decisiv balanţa. Din păcate, după reluare avea să se simtă tot mai mult absenţa celei de-a doua marcatoare, Ştefania Ionescu, aşa că oaspetele, cu o rotaţie mai bună, au reuşit să vină din spate şi să se impună destul de clar la final, cu 71-61 (18-17, 13-19, 24-15, 16-10).
Pentru CSM-CSŞ Ploieşti, au jucat în partida cu Sibiul: L. Stănică (36 puncte, 7×3), A. Dumitru (12), C. Simion, B. Badea (4), I. Ilaş (5), Cl. Ştefan, A. Apostolescu (4 puncte), M. Militaru, T. Lambă, I. Gheorghe, C. Tănasă şi E. Andrei.
Eforturile din primul meci aveau să se vadă în cel de-al doilea joc al zilei, cu ultima clasată, CN Mihai Eminescu Oradea, pe care fetele l-au pierdut cu 47-57. Sâmbătă, au urmat cele două jocuri cu primele două clasate, formaţiile deja calificate la Turneul final, ACS Napoca Baschet Cluj şi CS Olimpia Bucureşti, pierdute, şi ele, cu 36-72, respectiv 45-50.
Ultimul meci, disputat astăzi, putea readuce CSM-CSŞ Ploieşti cu şanse mari în calculele pentru calificare, mai ales că fetele câştigaseră recent, pe 25 februarie, în faţa oaspetelor de la CSŞ Sfântu Gheorghe, cu scorul de 79-56. Diferenţa avea să fie confirmată în multe momente ale jocului, elevele Loredanei Munteanu conducând chiar şi la 14-15 puncte pe parcursul partidei, dar, din nou, finalul avea să coste scump. Oaspetele au revenit pas cu pas şi, după un final de infarct, au reuşit să se impună cu 47-46.
În urma rezultatelor din Sala „Olimpia”, clasamentul Grupei a II-a arată astfel: 1. ACS Napoca Baschet Cluj 14/1; 2. CS Olimpia Bucureşti 12/3; 3. CS Sfântu Gheorghe 6/9; 4. CS: Sibiu 6/9; 5. CSM-CSŞ Ploieşti 4/11; 6. CN Mihai Eminescu Oradea 3/12.
În grupă urmează să se mai joace returul, încă o dată „fiecare cu fiecare”, cu etape săptămânale, CSM-CSŞ Ploieşti având programat primul meci duminica viitoare, în Sala „Olimpia”, cu… CSŞ Sibiu, cel mai probabil de la ora 10.30. Matematic, încă mai sunt şanse de calificare, dar pe lângă minim trei victorii, este necesar şi un joc al rezultatelor favorabil.
Galerie foto, CSM-CSŞ Ploieşti – CSŞ Sibiu 61-71: