La sfârşitul acestei săptămâni, Sala Sporturilor Olimpia va găzdui cel de-al doilea turneu al Grupei a II-a din Faza semifinală a campionatului feminin de baschet „U18”. Echipa noastră, CSM-CSŞ Ploieşti, luptă cu şanse reale pentru a se califica la turneul final, fetele pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu situându-se, la jumătatea acestei faze a competiţiei, pe poziţia a 4-a a clasamentului grupei, la egalitate de puncte cu formaţia care ocupă locul al 3-lea, ultimul care duce la Turneul final, CSŞ Sibiu.
În cele trei zile se va juca „fiecare cu fiecare”, iar pentru fetele noastre vor conta cele trei confruntări cu vecinele de clasament, victorii cu Oradea, Sfântu Gheorghe şi Sibiu echivalând cu un pas imens făcut spre Turneul final. După meciurile din weekend, în grupă se va mai juca doar un retur, echipele urmând să se mai întâlnească, prin urmare, o singură dată, „fiecare cu fiecare”.
Practic, prima şi ultima zi vor fi cele mai importante pentru CSM-CSŞ Ploieşti, „ţintarul” programând vineri meciurile cu CSŞ Sibiu (ora 11.00) şi CN Mihai Eminescu Oradea (ora 15.30) şi duminică întâlnirea cu CSŞ Sfântu Gheorghe (ora 12.30).
Programul meciurilor CSM-CSŞ Ploieşti:
Vineri, ora 11.00: CSM-CSŞ Ploieşti – CSŞ Sibiu
Vineri, ora 15.30: CN Mihai Eminescu Oradea – CSM-CSŞ Ploieşti
Sâmbătă, ora 13.00: ACS Napoca Baschet Cluj – CSM-CSŞ Ploieşti
Sâmbătă, ora 17.00: CSM-CSŞ Ploieşti – CS Olimpia Bucureşti
Duminică, ora 12.30: CSŞ Sfântu Gheorghe – CSM-CSŞ Ploieşti
Clasamentul Grupei a II-a:
- ACS Napoca Baschet Cluj 9/1
- CS Olimpia Bucureşti 8/2
- CSŞ Sibiu 4/6
- CSM-CSŞ Ploieşti 4/6
- CSŞ Sfântu Gheorghe 3/7
- CN Mihai Eminescu Oradea 2/8