Armăsarul Bădie VF s-a impus la fotografie în „Premiul de Închidere”!

Armăsarul Bădie VF s-a impus la fotografie în „Premiul de Închidere”!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, ultima reuniune oficială de trap din acest an, stagiunea încheindu-se, conform tradiţiei, cu Premiul de Închidere, alergare semiclasică rezervată cailor în vârstă de 3 ani şi mai mari, programată pe distanţa de 2100 de metri.

Au fost patru curse în total, precedate de o cursă de calificare în urma căreia doar armăsarul Rapid şi-a câştigat dreptul de a participa, la anul, în curse, în condiţiile în care Haiti nu a obţinut timpul necesar, iar Renumit şi Romeo au galopat.

Premiul de Închidere a avut la start cinci cai şi a fost câştigat de armăsarul Bădie VF, care pornea cu ultima şansă, conform timpilor cu care participanţii au fost înscrişi în cursă. Decizia a fost însă una la fotografie, al doilea clasat, Calligenia BMW, sosind la o sutime de secundă în spate. Festivitatea de premiere a fost oficiată de şeful Complexului Hipodrom, Claudiu Coman.

În celelalte curse ale zilei s-au impus Detoxicated (Premiul Trifoi), Depona D’Hermine (Premiul Tulnici) şi Beatrice VF (Premiul Varbiţa).

Sezonul de trap 2018 va debuta în a doua jumătate a lunii martie, până atunci urmând să se lucreze inclusiv la modificarea Regulamentului de organizare a curselor de trap.

Rezultatele oficiale ale reuniunii au fost următoarele:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Galerie foto: