Echipa de baschet senioare a CSM-CSŞ Ploieşti a reuşit, ieri, să obţină cea de-a doua victorie a sezonului, într-un meci disputat în Sala Sporturilor Olimpia, începând cu ora 18.00, în compania formaţiei CSTBv Olimpia 2 Braşov. A fost 76-71 (18-12, 17-23, 15-14, 26-22) pentru fetele pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu, confruntarea fiind restantă din prima etapă a campionatului Ligii I, Grupa 2.
Pentru formaţia noastră, au evoluat: Lorena Stănică (20 puncte), Ştefania Ionescu (15), Antonia Paşca (13), Claudia Dinu (11), Andreea Dumitru (8), Ioana Ilaş (7), Bianca Badea (2), Cristiana Popa, Cosmina Simion, Ruxandra Mihai, Corina Popa.
Cu două victorii şi două înfrângeri la activ, fetele le-au egalat în clasament chiar pe adversarele de ieri, iar duminică, o dată cu startul returului, cele două formaţii se vor confrunta din nou. Întâlnirea contează pentru etapa a 6-a şi va avea loc în Sala Informatica Braşov, începând cu ora 12.00.