Săptămâna aceasta este una aglomerată pentru echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti, care vor disputa nu mai puţin de şapte partide oficiale. Echipele masculine de juniori I şi II au programată etapă intermediară la mijlocul acestei săptămâni, ambele urmând să evolueze în Sala „Olimpia”, astfel: echipa de juniori I va juca mâine, de la ora 16.00, în compania formaţiei CS Brazi (meci contând pentru etapa a 6-a a Seriei C), iar cea de juniori II va juca joi, tot de la 16.00, cu LPS Iolanda Balas Soter Buzău (etapa a 6-a a Seriei C).
Tot în Sala „Olimpia” va evolua şi echipa de juniori III, pregătită de Gheorghe Puia, dar din postura de oaspete a celor de la CSŞ Ploieşti. Meciul este programat sâmbătă, de la ora 10.30, şi contează pentru etapa a 6-a a Seriei D.
Programul complet al echipelor de handbal în această săptămână este următorul:
– miercuri, 1 noiembrie, ora 16.00, juniori I – acasă cu CS Brazi;
– joi, 2 noiembrie, ora 16.00, juniori II – acasă cu LPS Iolanda Balas Soter Buzău;
– sâmbătă, 4 noiembrie, ora 10.30, juniori III – în deplasare, cu CSŞ Ploieşti;
– sâmbătă, 4 noiembrie, juniori I – în deplasare, cu CS Viitorul Piteşti;
– duminică, 5 noiembrie, junioare III – în deplasare, cu CSM Făgăraş;
– duminică, 5 noiembrie, junioare I – în deplasare la CSŞ Făgăraş;
– duminică, 5 noiembrie, juniori II – în deplasare, la CSM Sfântu Gheorghe.