Înotătorii de la CSM Ploieşti, performanţe notabile la „Cupa de Toamnă”!

Înotătorii de la CSM Ploieşti, performanţe notabile la „Cupa de Toamnă”!

Micii înotători de la CSM Ploieşti au participat, sâmbătă şi duminică, la Izvorani, la „Cupa de Toamnă”, o întrecere de nataţie rezervată copiilor cu vârste de 7 şi 8 ani. Au fost, în total, circa 300 de sportivi care s-au înscris în competiţie, printre ei numărându-se şi şapte reprezentanţi ai clubului nostru: Patrick Iacob, Darius Radu, Cristina Ţolea, Fabian Păun, Victor Ana, Mihai Aniţa şi Tamara Popescu.

Toţi au reuşit să-şi îmbunătăţească performanţele anterioare, dovedind perspective frumoase în nataţie, iar primii trei au reuşit să ocupe poziţii remarcabile în probele la care au participat. Astfel, Patrick Iacob (foto) a cucerit medalia de argint în proba de 50 m spate, a ocupat locul 4 la 50 m liber şi locul 7 la 50 m fluture, Darius Radu a venit pe 6 la 50 m spate, iar Cristina Ţolea a ocupat locul 7 la 50 m spate.

Înotătorii de la CSM Ploieşti sunt pregătiţi de Tamara Costache şi Ciprian Toma.

 

inot7noiembriepatrick

Leave a Reply

Your email address will not be published.