După ce handbalistele de la CSM Ploieşti şi-au depus, astăzi, memorii la Federaţia Română de Handbal, şi componenţii echipei de băieţi au făcut primul demers necesar rezolvării situaţiei: s-au prezentat la sediul clubului şi au făcut notificări prin care au anunţat că, la începutul săptămânii viitoare, vor merge cu memorii la federaţie.
Fraţii Alexandru şi Răzvan Farcaş, Daniel Rotaru, George Stăncioiu, Bogdan Năstase, Bogdan Botezatu, Victor Hoinaru, Marius Mihoci şi Narcis Zamfir sunt cei nouă jucători care au anunţat astăzi clubul că nu mai pot aştepta şi vor apela la sprijinul Federaţiei Române de Handbal pentru a-şi primi banii din contracte.
Sportivii sunt neplătiţi de trei luni, iar ultimele veşti, oferite chiar de Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, i-au determinat să facă acest pas.
Leave a Reply