Demonstraţie de judo, în cadrul acţiunii „Sport pe Bulevard”!

Demonstraţie de judo, în cadrul acţiunii „Sport pe Bulevard”!

A fost, din nou, un weekend cu sport pe Bulevard pentru sportivii de la CSM Ploieşti, care au ieşit la mişcare doar astăzi, întrucât sâmbătă a avut loc Crosul „AFI Summer Run”, organizat de AFI Palace Ploieşti.

Astăzi, aşadar, pe lângă obişnuita prezenţă a copiilor din cadrul secţiei de baschet juniori, şi-au făcut apariţia şi câţiva componenţi ai secţiei de judo, care le-au oferit o demonstraţie de circa o oră ploieştenilor prezenţi în zonă la orele prânzului. Sub supravegherea antrenorului Mihai Trandafirescu, sportivii s-au antrenat pe saltelele amplasate strategic, pe iarbă, pentru a atenua impactul cu solul, dar şi pentru a găsi umbra atât de căutată în aceste zile caniculare.

Ca de obicei, toţi sportivii, precum şi copiii care s-au implicat au primit din partea clubului dulciuri şi răcoritoare. Acţiunile se derulează, sâmbăta şi duminica, de fiecare dată de la ora 11.00.

 

Galerie foto:

Leave a Reply

Your email address will not be published.