Sâmbătă, Sala „Leonard Doroftei” a găzduit o interesantă competiţie de kickboxing, „Cupa Ambiţia”, organizată de Clubul Sportiv „Ambiţia” şi Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Prahova, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. A fost o competiţie amplă, cu 325 de meciuri desfăşurate în ritm rapid pe cele două suprafeţe de luptă amenajate de organizatori şi la care au fost prezenţi sportivi cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani reprezentând 17 cluburi din ţară: Kyodai Bucureşti, Sei Budokay Găeşti, CS Sincron, CS Măneşti 2013, CS Metrorex Bucureşti, CS Absolut Fight Bucureşti, CS KB Fighter Galaţi, CS Takeda Podul Turcului Bacău, Tai Shin Do Gym Urlaţi, Black Panteras Fight Bucureşti, CS Dinamo Victoria Ploieşti, CS Kami Bucureşti, Jissen Do Bucureşti, Fortis Ploieşti, AS Gladiator Bucureşti, Mish-Mash Băicoi şi CS Ambiţia Mădălin.
Reprezentantul DTSJ Prahova, Daniel Vasile, a supervizat competiţia în care s-au acordat cupe, medalii, diplome, dar şi echipament sportiv şi produse cosmetice pentru câştigători. Totodată, pentru cei mici, organizatorii au asigurat şi o masă de prânz, absolut necesară în condiţiile în care întrecerile au debutat la ora 10.00 şi s-au încheiat în jurul orei 17.00. Nici spectatorii nu au fost neglijaţi, cei mai norocoşi dintre cei circa 400 de iubitori ai artelor marţiale prezenţi în sală având şansa ca, în urma unei tombole, să intre în posesia unor tricouri şi a unor produse cosmetice.
Rezultatele pe echipe şi pe categorii au arătat astfel:
Kickboxing Light Contact
- CS Sincron Bucureşti
- CS Ambiţia
- Takeda Bucureşti
Kickboxing Semicontact
- CS Sincron Bucureşti
- CS Ambiţia
- Fortis Ploieşti
Kickboking Kick Light
- CS Ambiţia
- Sei Budokay Găeşti
- Takeda Bucureşti
Kickboxing K1
- CS KB Fighter Galaţi
- CS Absolut Fight Bucureşti
- CS Ambiţia
Samurai Sabie
- CS Ambiţia
- CS Măneşti 2013
- Sincron Bucureşti
Pe perioada competiţiei au avut loc şi o serie de meciuri de Arte Marţiale Mixte (MMA), precum şi circa 15 partide de seniori.
Sursa: www.csmploiesti.ro
Leave a Reply