Timba Timişoara – CSM Ploieşti, sâmbătă, ora 18:00, Sala „Constantin Jude”
Victoria obţinută în Sala „Olimpia” în faţa celor de la Baia Mare le-a asigurat baschetbaliştilor de la CSM Ploieşti calificarea matematică pentru barajul de promovare în Liga Naţională, ce va avea loc în perioada 27-29 mai, dar asta nu înseamnă că ultimele două partide ale turneului semifinal vor fi abordate relaxat.
Eugen Ilie vrea să pregătească şi prin jocuri bune prezenţa la turneul de promovare, aşa că restanţa de mâine, de la Timişoara, cu Timba, şi, mai ales, derbiul de pe 15 mai, de pe teren propriu, cu Politehnica Iaşi, vor fi abordate cu maximă seriozitate. Băieţii au plecat astăzi în Banat şi sunt decişi să nu ţină cont de faptul că adversarii au doar varianta unei victorii pentru a avea şanse de a merge în „Final Four” fără a aştepta jocul rezultatelor, obiectivul revenirii pe prima poziţie a clasamentului turneului semifinal fiind important pentru noi înaintea confruntării cu Iaşiul.
Fără presiune, ci doar cu dorinţa de a aborda turneul final de promovare din postura de lideri ai fazei semifinale, Vlad Dumitrescu şi colegii lui vor să demonstreze în faţa Timbei că antrenamentele din scurta perioadă de pauză au întărit echipa, au ajutat-o să elimine greşelile evidenţiate de jocurile anterioare şi pot aduce o nouă victorie pe teren străin, lucru destul de rar în acest turneu semifinal, exceptând, desigur, jocurile de la Brăila.
Mai trebuie spus, totuşi, că, indiferent de rezultatul de la Timişoara, derbiul de duminica viitoare, din Sala „Olimpia”, cu Politehnica Iaşi, va fi decisiv pentru a se stabili câştigătoarea acestei faze a competiţiei.
Clasament faza semifinală
1. Politehnica Iaşi (6-3) – 15 puncte
2. CSM Ploieşti (6-2) – 14 puncte
3. Ştiinţa Bucureşti (5-4) – 14 puncte
4. BCM Olimpic Baia Mare (5-4) – 14 puncte
5. Timba Timişoara (4-4) – 12 puncte
6. CS Cuza Sport Brăila (0-9) – 9 puncte
Etapa viitoare (15 mai): CSM Ploieşti – Politehnica Iaşi, BCM Olimpic Baia Mare – Ştiinţa Bucureşti, Timba Timişoara – CS Cuza Sport Brăila.
Leave a Reply