Află cum poţi face parte din echipa de voluntari a Campionatului European de Fotbal „U19”, din vară!

Află cum poţi face parte din echipa de voluntari a Campionatului European de Fotbal „U19”, din vară!

Stadionul „Ilie Oană” se numără printre cele patru arene care vor găzdui, în vară, Campionatul European de Fotbal Under 19, iar Federaţia Română de Fotbal a demarat procedura de formare a echipelor de voluntari. Informaţiile oferite de forul condus de Răzvan Burleanu sunt următoarele:

„Vara anului 2025 va fi cu și despre fotbal, în special în luna iunie când Campionatul European de Fotbal Under-19 vine în România! Avem din nou oportunitatea de a organiza un eveniment major din fenomenul fotbalistic de la nivel european, așa că Programul de voluntariat va avea un rol special! Pe cele patru stadioane: Stadionul Giulești (București), Stadionul ,,Arcul de Triumf” (București), Stadionul Anghel Iordănescu (Voluntari) și Stadionul Ilie Oană (Ploiești) se vor organiza 15 meciuri. Cu siguranță, vom avea parte de fotbal pe cinste, momente de neuitat și multe experiențe inedite!

Astfel, voluntarii vor fi parte din organizarea, desfășurarea și succesul campionatului. Vor avea ocazia de a contribui prin cunoștințele și competențele lor, de a face parte dintr-o echipă cu valori și pasiuni comune, de a fi în ,,spatele scenei” în cadrul unui eveniment UEFA foarte atractiv.

Pe cine căutăm pentru echipa de voluntari?

Acest program de voluntariat este deschis tuturor persoanelor interesate care au împlinit 18 ani până la data de 16 februarie 2025, inclusiv, fiind o condiție obligatorie. Ne dorim voluntari pasionați de sport, voluntariat, impact în societate și dezvoltare personală și profesională! Să fie dornici de experiențe noi, curioși să încerce roluri diverse, proactivi în situațiile cheie și entuziasmați alături de colegii lor!”

Mai multe detalii găsiţi accesând următorul link: https://voluntar.frf.ro/programul-de-voluntariat-uefa-under-19-championship-romania-2025-alatura-te-acum-echipei/