Echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploieşti a pierdut, în această după-amiază, cu 92-89 (25-19, 20-25, 12-19, 24-18, 11-8), după o repriză de prelungiri, ultimul meci jucat în deplasare în prima fază a campionatului Ligii 1 de Baschet Masculin, pe terenul celor de la CSU ASE Bucureşti.
A fost o nouă confruntare între cele două echipe jucată cu multă ambiţie, miza fiind şi o clasare cât mai bună la finalul acestei faze, dar şi o întâlnire pe care formaţia noastră a abordat-o fără mai mulţi oameni importanţi – Raşoga, G. Angelian, T. Pârvu, Oct. Ion – absenţi din diferite motive. Chiar şi aşa, meciul a fost extrem de strâns, gazdele conducând în prima parte, iar „galben-albaştrii” după pauză, şi a fost decis doar după o repriză de prelungiri, la finalul timpului regulamentar consemnându-se 81-81. Din punct de vedere statistic, Codruţ Dinu a încheiat partida în triple-double (18 puncte, 11 recuperări, 10 pase decisive), dar şi cu 11/0 de la distanţă, iar Lorenzo Diaconescu a fost în double-double (23 puncte, 15 recuperări).
Lotul echipei noastre la partida de astăzi a fost următorul: L. Diaconescu (23 puncte, 15 recuperări), C. Dinu (18 puncte, 11 recuperări, 10 pase decisive), Al. Dimov (13), R. Pătraru (12, 2×3), R. Movileanu (11, 1×3), A. Suciu (10, 3×3), R. Mihalache (2), R. Popa şi D. Matei.
Ultimul meci al băieţilor noştri în Faza I a campionatului Ligii 1 este programat joi, în Sala „Olimpia”, în compania ultimei clasate în Grupa B, ACS Total Sport Bucureşti.