Echipa volei speranţe a CSM Ploieşti, la prima victorie stagională!

Echipa volei speranţe a CSM Ploieşti, la prima victorie stagională!

Echipa masculină de volei speranţe „U15” a CSM Ploieşti a participat, în acest weekend, la cel de-al doilea turneu al său în această ediţie de campionat (al treilea al sezonului în Seria A, pentru că băieţii noştri au stat în cel de-al doilea), organizat de CSŞ Botoşani.

Dacă în primul turneu, cel de la Suceava, cedau în toate cele trei întâlniri, de data aceasta băieţii antrenaţi de Adrian Moroianu se întorc acasă cu o victorie, ei reuşind să-şi ia astăzi revanşa în faţa celor de la CSŞ Buzău. În toamnă, ei pierdeau cu 3-2 în faţa buzoienilor după ce au condus cu 2-0 la seturi, însă astăzi au arătat că au învăţat din greşelile făcute şi s-au impus cu 3-1. În cele două partide de ieri, CSM Ploieşti a pierdut cu 3-0 în faţa celor de la CSŞ Bacău şi CSŞ Botoşani, tehnicianul nostru neputând conta pe Ştefan Paveleţ, absent la acest turneu, şi având şi ghinionul de a i se accidenta alţi doi jucători: Tudor Popescu şi Liviu Mihalcea. Din grupă mai face parte LPS CSŞ Suceava, care a stat de data aceasta.

Lotul utilizat la Botoşani de antrenorul Adrian Moroianu a fost următorul: Gabriel Cardaşol, Iacob Dorobanţu, Luca Georgescu, Iustin Ioan, Horia Ionescu, Lucian Mihai, Liviu Mihalcea, Mario Minculescu, Codrin Simion, Matei Stan, :tefan Gheorghe şi Tudor Popescu.

Turneul al 4-lea se va desfăşura în perioada 21-23 februarie la Buzău, echipa noastră urmând să fie gazda ultimului turneu al grupei, programat în weekend-ul 21-23 martie. Pentru faza semifinală (în care se alcătuiesc 4 grupe a câte 4 echipe) se califică primele două clasate în fiecare dintre cele 6 serii şi cele mai bune 4 formaţii de pe locurile 3.